comunicat

Avertisment față de modificarea tratatelor UE

Așa cum am anunțat în urmă cu nici două săptămâni, când eram la Varșovia, într-un articol apărut ieri în cunoscuta publicație Express, din Marea Britanie, se trage un semnal de alarmă cu privire la Centralizarea Uniunii Europene.

Centralizarea Uniunii Europene este acum o „obsesie” germană care reprezintă o amenințare pentru întregul bloc, susține Jacek Saryusz-Wolski, negociatorul aderării Poloniei la Uniunea Europeană.

Modificarea tratatelor ar duce la construirea unui „superstat” condus de Germania. Eurodeputatul Jacek Saryusz-Wolski, membru al Partidului Lege și Justiție din Polonia, a oferit un verdict dur cu privire la adoptarea amendamentelor propuse de Parlamentul European, conduse, printre alții, de către Guy Verhofstadt, criticul înrăit al Brexitului.

Saryusz-Wolski, care a vorbit în numele grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni din Parlament, a declarat:

„Reforma propusă a tratatelor UE ar însemna o schimbare completă a sistemului și construirea unui superstat. Ea propune o centralizare radicală a UE, transformând-o de facto într-un superstat european oligarhic centralizat, dincolo de controlul democratic. Adoptarea acestor schimbări înseamnă slăbirea statelor membre prin reducerea și preluarea competențelor acestora.”

Textul care a fost propus de Guy Verhofstadt (Renew), Sven Simon (PPE), Gabriele Bischoff (S&D), Daniel Freund (Verts/ALE) și Helmut Scholz (Stânga) este rezultatul discuțiilor care au avut loc în cadrul Conferinței privind viitorul Europei, în mai 2022.

Grupul ECR a criticat cu înverșunare conferința, pe motiv că aceasta a fost „dominată de vorbitori care au reprezentat o perspectivă centralistă și părtinitoare din punct de vedere politic”.

Related Articles

Back to top button