Important

Peste 60 de preoți din R. Moldova au trecut de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei

Săptămâna viitoare, 13 biserici din diferite raioane vor trece oficial la Mitropolia Basarabiei, au spus Europei Libere surse apropiate acestor parohi. De la începutul invaziei rusești în Ucraina, peste 60 de preoți din R. Moldova au trecut de la Mitropolia Moldovei la cea a Basarabiei.

După ce acum două săptămâni șase preoți au fost caterisiți de Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova (subordonată canonic Patriarhiei Moscovei), pentru că au aderat la Mitropolia Basarabiei (parte a Patriarhiei Române), în câteva zile alte 13 parohii vor părăsi Mitropolia Moldovei. Săptămâna viitoare, aceste biserici urmează să primească actele de reînregistrare de la Agenția Servicii Publice, relatează Rador Radio România.

Una dintre parohiile care deja și-a schimbat mitropolia în acte este biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din satul Malcoci, raionul Ialoveni. Parohul ei, preotul Andrei Oistric, a fost până nu demult decan al Facultății de Teologie Pastorală la Academia de Teologie Ortodoxă, parte a Mitropoliei Moldovei.

„Am făcut studii la Suceava și la București și întotdeauna am fost mai aproape de Mitropolia Basarabiei. Mai mult de jumătate din viața mea am oferit-o învățământului teologic: 13 ani am fost profesor, preot spiritual și director adjunct la Seminarul teologic liceal de fete „Regina Maria” și alți 12 ani am lucrat la Academia de Teologie, dintre care 10 ani am fost decan. Sentimentele mele pentru ortodoxia românească nu erau un secret. Toți colegii și învățăceii mei au știut acest lucru”, a povestit Europei Libere preotul Andrei Oistric.

Sursa Stiripesurse

Related Articles

Back to top button