Marius Lulea despre MDRAP la UDMR: trădare națională. Banii sunt în mâna Ungariei

Putem vorbi de trădare națională: banii românilor vor ajunge în mâna Ungariei.

Vom construi numai ceea ce Victor Orban își va dori, nu ceea ce își doresc românii.Ministerul dezvoltării, cel mai important minister din guvernul României a fost plasat la UDMR.

Ați văzut cum arată județele Covasna și Harghita? Sunt un dezastru din punct de vedere al infrastructurii, depopulate, printre cele mai sărace din țară.

Nu mi-a fost dat să văd o bătaie de joc mai mare decât aceasta.

Practic banii românilor vor fi la dispoziția Ungariei, la fel și pădurile țării.

Sub UDMR am ajuns în această situație catastrofală, iată că misiunea lor de distrugere a tot ceea ce este românesc continuă în complicitate cu PNL și USR.

Gata cu patriotismul la cele două formațiuni politice, acum au o țară de împărțit, un buget de cheltuit, ceva terenuri și fabrici de vândut pe nimic.

Copiii foștilor securiști au pus mâna și pe ministerul justiției, pentru ca, asemenea torționarilor din perioada comunistă, să înceapă să facă poliție politică. Știm patrioții sunt majoritarea în justiția română, să nu cădeți pradă presiunilor, apărații pe români de infractorii numiți politic și nu invers.

Nu mai discutăm despre faptul că elevul de nota 4 la treaptă nu poate fi prim-ministru, asta dacă nu cumva în loc de păduri și aur în munții României dorim să lăsăm, copiiilor, nepoților și strănepoților noștri un munte de datorii.

Nu le ajungea faptul că au făcut un guvern gras cu 18 ministere, cât să ajungă la fiecare, vom avea și doi vicepremieri, știți voi, cum era și Liviu Dragnea.

Le dorim să aibă parte de aceeași soartă și să performeze acolo unde le este locul trădătorilor de țară.

Parlamentarii AUR vor veghea asupra acestui guvern și vom urmări fiecare licitație publică, fiecare alocare bugetară făcută pe criterii politice.

Ne vom asigura că pădurile României și banii pentru investiții nu vor ajunge în mâna Ungariei, așa cum USR, UDMR și PNL și-au propus.