Ieri a fost ziua internațională a libertății presei. Știu, conceptul sună tot mai ridicol în contextul unui partizanat tot mai puternic al majorității publicațiilor consacrate. Nu numai la noi în țară, ci și internațional.
Contextul în care sărbătorim este însă unul profund atipic.
Pe de o parte avem instrumente netransparente de cenzură, care dispun de instrumentele necesare pentru a închide gura presei neobediente. Avem un Grup de Comunicare Strategică investit cu puterea de a decide ce este „news” și ce este „fake-news”.
Lipsa de transparență a structurii acestui grup este îngrijorătoare. În afară de numele lui Raed Arafat, singurul alt nume cunoscut din componența comisiei este Andi Manciu. Acest vajnic anonim, recomandat numai de servilismul profund în raport cu președintele Iohannis și de faptul că soția lui este de o angajată a Cotroceniului este cel care ne filtrează realitatea. El decide dacă informațiile sunt „reale” sau nu.
Societatea civilă, prin vocea ActiveWatch a tras deja un semnal de alarmă asupra lipsei transparenței în procesul de decizie și în componența comisiei de cenzură, dar se pare că frica insuflată populației cu ajutorul pandemiei de coronavirus îi face pe oameni să piardă astfel de detalii din vedere.
Vorba din străbuni face însă referire nu numai la nuia, ci și la zăhărel, pentru a obține obediența unei părți a societății.
Astfel, după ce a fost instaurat micul Manciu pe post de jupân asupra internetului, guvernul a venit și cu zăhărelul: un ajutor nerambursabil de la guvern, dedicat presei, în valoare de 40 de milioane de euro!
Surprinzător sau nu, nici nu s-a aprobat bine acest pachet de „ajutor”, că jurnaliștii cu opinii critice față de guvern și de președintele Iohannis și-au și pierdut locurile de muncă. Nu aveau cum să ceară patronii de trusturi bani de la cei, pe care îi criticau, nu-i așa?
Închiderea acestui circuit este cu atât mai evidentă, cu cât mirajul acestor bani destinați unei „campanii de informare” aliniază presa în spatele guvernului și face conștient sau inconștient ca redarea realității să fie favorabilă guvernului.
Cred că cel mai bine ar fi să aruncăm o privire asupra cifrelor:
Conform „paginademedia.ro”, suma se va împărți după cum urmează:
55% pentru televiziuni (47% pentru cele naționale și 8% pentru cele locale)
23% pentru publicațiile online (în varianta inițială erau 25%)
12% pentru posturile de radio (8% posturile naționale și 4% cele locale)
5% pentru presa scrisă (ziare, reviste)
4% pentru outdoor
1% pentru creația materialelor campanie
În același timp trebuie să vedem unde se situează consumul cetățenilor vizați de campanie. Un studiu al weforum.org relevă procentele cu care a crescut consumul de media actual ca urmare a pandemiei.
Astfel se constată că numai persoanele trecute de 40 de ani prezintă un consum de media semnificativ crescut pe canalele media tradiționale, în timp ce peroanele cu vârsta sub 40 de ani se orientează preponderent către clipuri online, streaming TV și media online.
După cum bine știm, creatorii de media online, de clipuri și streaming, sunt în general indivizi, nu trusturi media, care oricum vor fi ocoliți de subvenții.
În plus, nu putem să nu ne punem întrebarea: de ce numai media? De ce nu sunt ajutați hotelierii, antreprenorii din domeniul HORECA? De ce nu este susținut învățământul privat, care se luptă acum pentru supraviețuire?
De ce este subvenționată tocmai mass media, în contextul în care traficul pe paginile ziarelor online a crescut în medie de 4 ori, față de contextul anterior pandemiei?
Răspunsul este simplu și evident: pentru a-și asigura docilitatea trusturilor media!
De-a dreptul jenantă mi se pare atitudinea unor politicieni, care au sărit să laude această măsură de „bail-out” a guvernului, oferită din bani publici. Diferiți pigmei politici se grăbesc să salute măsura, în speranța că vor dobândi un pic de notorietate prin publicarea vorbelor mieroase adresate presei. Jenant.
Cert este că într-o economie liberă, pe o piață liberă și într-un capitalism veritabil, companiile trebuie să își asigure singure stabilitatea. Susținerea din bani publici se face întotdeauna în detrimentul altor ramuri economice, din simplul motiv că taxele provin tot din economie. Astfel, acele companii, care se chinuie să supraviețuiască actualei crize, generate în bună măsură și de către deciziile guvernului, se văd nevoite să plătească pentru susținerea altor ramuri ale economiei mult mai puțin afectate sau poate chiar deloc afectate.
Dacă tot se dorește însă subvenționarea presei din bani publici, permiteți-mi să vă ofer sursa de finanțare pentru aceasta: subvenția acordată partidelor parlamentare!! Acestea au primit în 2019 suma de 253.000.000 lei. Dată fiind lipsa totală de plus-valoare oferită de partidele parlamentare, este momentul să eliminăm discriminarea și din această sferă a vieții sociale.
Așa cum partidele neparlamentare pot funcționa fără bani de la buget, așa o pot face și partidele parlamentare. Oricum, partidele și-au oferit atâția bani, încât nici nu știu ce să facă cu ei, având un excedent de 105.000.000 lei în 2019.
Este cazul să terminăm cu bătaia de joc din bani publici și cu cumpărarea de influență cu bani de la buget. Nu subvenționării preferențiale, nu finanțării partidelor politice parlamentare!
