Curierul Românesc

George Simion: UMDR, la fel de dăunător la PSD și PNL. AUR este singurul partid patriotic

UMDR este la fel de dăunător la PSD și PNL. Singurul partid care face opoziție și care poate veni cu un program de guvernare care să ridice țara este AUR, singurul partid patriotic, a declarat George Simion. Liderul AUR a mai spus că românii s-au săturat de politicienii hoți, astfel că până în 2024, PSD și PNL, aceste partide toxice, vor fi istorie.

„UDMR și Budapesta provoacă în mod intenționat România” și pot face acest lucru pentru că nici PSD și nici PNL nu iau atitudine, a declarat George Simion la Antena 3.

Singura șansă pentru românii este o majoritate asigurată de Alianța pentru Unirea Românilor, partid care nu se va alia cu politicienii care au furat timp de 30 de ani, a subliniat Simion.

„Nu putem gira o grămadă de porcării făcute de aceste partide politice. Noi trebuie să venim cu o ofertă concretă de guvernare, nu vom fi vioara a doua și să ne uităm cum așa-zișii politicieni fură.

Va trebui să obținem singuri o majoritate , fără compromisuri, fără PSD și fără PNL. Iohannis poartă vina că a adus PSD și PNL împreună, o coaliție toxică. În anul 2024 AUR va avea majoritatea ca să conducă România. PSD este astăzi total vândut Bruxellului, au primit ordin să nu susțină referendumul pentru familie”, a declarat George Simion la Antena 3.

Liderul AUR a vorbit și despre ofensele aduse de UDMR românilor, dar și despre faptul că România este dominată economic de Ungaria. El a subliniat că Viktor Orban își urmărește politica de a acapara economic și cultural Transilvania și deocamdată poate face acest lucru din cauza complicității PSD și PNL.

„UDMR are acces la secrete de stat, iar dominație economică și culturală a Budapestei există asupra Ardealului. Sunt chestiuni simbolice extrem de grave. Noi avem petrol în România, dar el ajunge la austrieci, acolo unde în spate se află și Rusia. UDMR și Budapesta provoacă în mod intenționat România și pe români”, a spus liderul AUR.

El a criticat dur atitudinea politicienilor români pe plan internațional: „politicienii români sunt niște slugi, noi nu suntem parteneri strategici. Noi trebuie să învățăm să ne apărăm singuri, dar noi suntem conduși de slugi”.

Liderul AUR a vorbit și despre USR: „unul din scopurile noastre principale a fost să facem istorie din USR, un partid globalist care privește cu aroganță către români, care îi detestă pe românii simpli. Acum USR nu mai există, este istorie. Va trebuie să arătăm că și celelalte partide sunt nocive”.

Simion a atras atenția că, în contextul crizei economice de proporții care va veni, România are nevoie de o „guvernare suveranistă care să controleze resursele. Nu avem nici o șansă decât să fim o colonie neguvernabilă. Noi trebuie să fim precum polonezii, să ținem cu țara noastră”.

Related Articles

Back to top button