Important

Ciolacu, despre remanierea lui Câciu și Budăi: ‘Eu ştiu că pe miniştri îi schimbi când nu fac, nu când fac ceva’

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a respins, marţi, orice iniţiativă de înlocuire a miniştrilor social-democraţi ai Finanţelor şi Muncii, Adrian Câciu şi, respectiv, Marius Budăi.

  • „Nu vreau să răspund niciunui coleg din PNL. În schimb, eu ştiu că pe miniştri îi schimbi când nu fac, nu când fac ceva. Domnul Budăi are în fişa postului să vină cu majorări de pensii şi să respecte legile din România. Exemplu cea cu indicele de inflaţie. Pentru ce să penalizez un ministru care şi-a respectat fişa postului şi a venit pe aşteptările românilor, pentru că trebui să mărim puterea de cumpărare a românilor”, a afirmat Ciolacu, într-o conferință de presă la Focșani, întrebat cum comentează faptul că liberalii spun că Budăi și Câciu ar trebui schimbați pentru situația creată cu anunțul creșterii pensiilor și salariilor fără o dezbatere și decizie în Guvern.

Referindu-se la Adrian Câciu, Ciolacu a precizat că a discutat despre rezultatele acestuia cu premierul Nicolae Ciucă.

„Nu o singură dată i-am spus primului ministru că s-a făcut o echipă foarte bună între şeful ANAF-ului şi ministrul Finanţelor şi că bine ar fi să nu stricăm ceva ce funcţionează”, a adăugat liderul social-democrat.

Related Articles

Back to top button