comunicat

Țeapă de un miliard de euro dată Românilor! Lovitură dată de Nicu Marcu din ASF

Nicu Marcu de la ASF, împreună cu Valentin Ionescu, director general ASF, tocmai a dat încă o mare țeapă celor 10 milioane de asigurați din România.

După o țeapă de un miliard de euro dată Românilor care așteaptă de ani de zile banii de la FGA, din 13 noiembrie, Euroins revine în forță și vinde din nou asigurări în România! Ultimul tun dat de Marcu din ASF!

Astăzi, 14 noiembrie 2023, expiră mandatele întregului consiliu al ASF, iar exact cu o zi înainte de expirare a mandatului, noaptea ca hoții , compania bulgară Euroins a primit autorizație să vândă din nou hârtii fără valoare în România.

Prin intermediul MGA-ului Phoenix MGA Services S.R.L, Euroins vinde din nou în România asigurări.

Phoenix MGA Services S.R.L. este o firmă înființată în luna iunie a acestui an, declarată cu impozit pe profit din 01.07.2023, având salariați începând din data de 01.08.2023 și este mandatată de către grupul Eurohold din Bulgaria să reprezinte firma de asigurări în România pentru a vinde produse de asigurare.

Phoenix MGA Services S.R.L. are un capital social de doar 100.000 de lei și este controlată integral de Euroins Insurance Group AD, fiind condusă de Daniela Nicolae-Pora, director de subscriere a firmei Euroins România, companie intrată în faliment în acest an.

Mai multe companii de brokeraj din România au semnat deja contract cu Phoenix MGA Services S.R.L. în vederea vânzării de produse de asigurări ale firmei Eurohold, datorită babanelor comisioane de 35-40% din valoarea primelor încasate pentru contractele de asigurare de bună execuție a lucrărilor de infrastructură din România.

Dar că să poată vinde în România, firma Eurohold avea nevoie din partea Autorității de Supraveghere Financiară să fie trecută în Registrul asiguratorilor și intermediarilor din SEE.

Ziua de 13 noiembrie este una cu noroc pentru bulgarii de la Euroins, întrucât Nicu Marcu a făcut un ultim cadou de despărțire companiei bulgărești de asigurări.

Începand cu data de 13.11.2023, EUROINS INSURANCE AD poate practica următoarele clase de asigurări în România:
– Asigurări generale 10.2 Asigurări de răspundere civilă pentru răspunderea transportatorului (CMR)
– Asigurări generale 1. Asigurări de accidente
– Asigurări generale 2. Asigurări de sănătate
– Asigurări generale 3. Asigurări de mijloace de transport terestru (altele decât feroviare)
– Asigurări generale 4. Asigurări de mijloace de transport feroviar
– Asigurări generale 6. Asigurări de mijloace de transport maritim, lacustru și fluvial
– Asigurări generale 5. Asigurări de mijloace de transport aerian
– Asigurări generale 7. Asigurări de bunuri în tranzit
– Asigurări generale 8. Asigurări de incendiu și alte calamități naturale
– Asigurări generale 9. Alte asigurări de bunuri
– Asigurări generale 11. Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian
– Asigurări generale 12. Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport maritim, lacustru și fluvial
– Asigurări generale 13. Asigurări de răspundere civilă generală
– Asigurări generale 14. Asigurări de credite
– Asigurări generale 15. Asigurări de garanțîi
– Asigurări generale 16. Asigurări de pierderi financiare
– Asigurări generale 17. Asigurări de protecție juridică.

Practic, în afară de RCA, care va intra luna viitoare, Euroins are din nou liber în piața de asigurări din România.

Lui Euroins îi mai lipsește acum doar o simplă autorizație din partea BAAR (Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România) și va vinde din nou și RCA în România.

Marea problema este că mai multe instituții din România au acceptat deja polițele emise de către Euroins drept garanții de bună execuție pentru lucrările de infrastructură din România.

Statul român nu este la prima țeapă luată de la companiile de asigurări supravegheate de către profesioniștii care încasează 16 salarii pe an din ASF că să vândă polițe de asigurare de bună execuție.

Cazul CNAIR este unul de referință, când Astra Asigurări trebuia să achite către CNAIR suma de 93,93 milioane de lei în baza unei poliţe emise în favoarea Romstrade, companie aflată în insolvenţă, pentru realizarea unui tronson de autostradă.

CNAIR a luat atunci o țeapă de zeci de milioane de euro, pentru că o companie de asigurări supravegheată de către oamenii integri din ASF intră în faliment, iar Fondul de Garantare a Asiguraților despăgubește în prezent în limita a 100.000 de euro, cei 100.000 de euro fiind primiți după foarte mulți ani de așteptare de către CNAIR.

În anul 2018, reprezentanții CNAIR au venit la ASF să discute cu conducerea ASF, reclamând faptul că City Insurance nu își onorează obligațiile de plată în baza asigurărilor de bună execuție emise pentru importante lucrări de infrastructură. Conducerea ASF s-a făcut că plouă încă trei ani, până când City Insurance a reușit să își transfere fondurile în insulele Cayman și Barbados printr-un contract de reasigurare prin care ceda 90% din valoarea primelor încasate.

Statul român a luat atunci o nouă țeapă din cauza cârdășiei conducerii ASF cu City Insurance.

Euroins a transferat în 14 și 15 februarie 2023 active în valoare de 1,58 miliarde de lei către o firma din grupul Eurohold, din care făcea parte și Euroins, fiind anunțată din interiorul ASF că urmează a i se retrage autorizația de funcționare. Totul se întâmpla în timp ce ASF era chiar în control la Euroins.

La fel cum unii criminali se întorc la locul faptei, făptașul se întoarce la locul faptei, consiliul ASF lăsând ușa larg deschisă în timp ce își făcea bagajele de plecare.

Euroins s-a întors oficial în România!

În ultima zi de mandat a consiliului ASF, respectiv, începând cu dată de 13.11.2023, Euroins se poate întoarce “acasă” în România.

Dar, poftiți, dragi oaspeți! Bine ati revenit “acasă’!

Nicu Marcu, cu directorul și mâna dreaptă a sa, Valentin Ionescu și toată gașca din consiliul ASF au deschis larg porțile firmei Euroins.

O fi făcut-o gratuit? Nu vom ști niciodată, pentru că Marius Voineag, șef al Direcției Naționale Anticorupție doarme pe dosarele City Insurnce și Euroins, în timp ce gruparea ASF- EUROINS s-a reorganizat cu sprijinul ASF și a dat o nouă lovitură în România.

Să nu uităm faptul că Nicu Marcu a fost susținut la ASF de Paul Stănescu, angajându-l pe ginerele acestuia, Robert Modan, fără concurs, fără experiență, pentru funcția de secretar general al ASF, funcție remunerată cu peste 8.000 de euro net/lună, încasând 16 salarii/an, conform contractului colectiv de muncă.

Despre Nicu Marcu, Assen Christov, acționarul majoritar al firmei Euroins, avea doar cuvinte de laudă chiar în urmă cu câteva luni, spunând despre președintele ASF că este “un om profesionist și echilibrat”.

Curat profesionist, echilibrat și integru – completăm noi!

Sursa Puterea.ro

Related Articles

Back to top button