Globalizarea Culturală vs. Cultura Globală. Dăneasa: Cultura nu suportă termenul de globalizare

Condiția culturii în societatea românească și globalizarea culturală versus cultura globală – a fost subiectul ediției Curierul Românesc, al cărei invitat a fost artistul plastic Mircea Dăneasa.

„Calitatea a rămas emblema de marcă a culturii și a vieții. Cultura nu suportă termenul de globalizare. Cultura poate să devină, dacă este autentică, universală. Universalitatea și globalizarea sunt lucruri diferite. În momentul în care comunismul a pătruns în lume a adus ideea de internaționalizare, care are are o etimologie clară. Or globalismul ce înseamnă? O internaționalizare fără discriminare, deci nu mai facem deosebirea între națiuni. Nici nu trebuie să mai existe națiunile și atunci nu ai trebuie să existe nici țările și va fi o populație globalăcu o cultură zero. Cultura globalistă e ceea ce numesc americanii ”cancel culture” – ștergem totul și vom fi niște idioți frumoși, care nu vor ști că omul are potențialul eternității. Dacă am pierdut conștiința potențialului eternității noi nu suntem viețuitore car enu depășesc dimensiunea biotică, materială a vieții. Această sete de expandare pe orizontală nu va fi nicodată satisfăcută”, a declarat Mircea Dăneasa.

Actuala Europa unită este – politic, financiar, economic – mai mult a unora decât a altora. În spirit european, noi susținem că există o Europă profundă care a supraviețuit timpului și încercărilor istorice. Este Europa culturală. Îndrăznesc să sper că ea va putea salva (și) în viitor Europa de noile provocări ale istoriei. De ce? Pentru că mizăm și noi pe soteriologia faptului cultural. ,,Cultura a fost marea și fericita subversiune a spiritului european împotriva propriei sale atomizari. Ea este emblema însăși a supraviețuirii noastre” (Andrei Pleșu). La Curierul Românesc s-a inițiat un dialog despre cultură, înțeleasă ca emblemă a supraviețuirii noastre.

Emisiunea integrală poate fi urmărită aici.