Supriză pentru „elitele” închipuite și deontologii tefelisto-progresisto-sorosiști: conform unui sondaj, Nicolae Ceaușescu se află printre cei mai iubiți conducători ai României

Românii continuă să surprindă „elitele” auto-închipuite ale României moderne. Un recent sondaj INSCOP – reconfirmat și de datele Sociopol – arată că două treimi dintre români au o părere bună despre Nicolae Ceaușescu. Da, despre acel Ceaușescu, demonizat decenii întregi în manualele de „corectitudine istorică” ale noii ordini progresiste.

Rezultatul? Previzibil. Tefeleii și deontologii de serviciu sar în sus, cu mâinile-n aer și spume la gură. Cum e posibil, domnule, ca în 2025 românii să-l mai simpatizeze pe Ceaușescu? Ce insultă la adresa valorilor democratice! Ce rușine pentru Europa civilizată!

Numai că, în isteria lor zgomotoasă, acești progresisto-soroșiști uită ceva esențial: Ceaușescu nu e un caz singular. Nu e o rătăcire colectivă a unui popor needucat, așa cum le place lor să creadă. E parte a unui tipar valoric pe care ei nu-l înțeleg – sau îl înțeleg foarte bine, dar îl ascund convenabil.

Spre exemplu, Securitatea. Da, acea Securitate. Organul represiv, înspăimântător, omniprezent. Și totuși, românii au încredere mare în serviciile secrete. Foarte mare. La fiecare sondaj serios, serviciile de informații se clasează sus. Încrederea e acolo, stabilă, nestrămutată.

Și aici, ce fac deontologii? Nimic. Tac. Nu se zbârlesc. Nu își smulg cămașa de pe ei. Nu urlă despre totalitarism. Nu compară cu Gulagul. Nu se inflamează. De ce? Pentru că în joc e altă miză. Pentru că în fața puterii reale, ei știu să tacă. Și tac adânc.

Și mai e ceva. Poate cel mai important.

Românii, în ultima vreme, votează și se comportă ca niște nostalgici după ordine și mână forte. De la Băsescu la Iohannis, de la ordonanțele de urgență la tăcerea asurzitoare față de abuzurile de stat, românii arată o tendință clară: vor conducători autoritari. Vor disciplină. Vor să nu-i mai tragă nimeni de mânecă. Încă un semn că democrația liberală exportată cu forcepsul nu prinde rădăcini pe sol românesc.

Dar despre asta, iarăși, progresiștii nu scot o vorbă. Când poporul votează „greșit”, de vină e „prostia”, nu agenda lor falimentară. Când poporul vrea dictatură, e „neinformat”, nu revoltat. Când oamenii tânjesc după stabilitate, e „retard național”, nu reacție firească la haosul „reformelor”.

Așa că e bine să spunem lucrurilor pe nume.

Trei teme dau coșmaruri deontologilor de Facebook: Ceaușescu. Securitatea. Dictatura. Dar doar una e atacată. Doar Ceaușescu stârnește nervi. Restul – liniște. Tăcere complice. Semn clar al simpatiilor lor reale: un stat controlat, obedient, condus din umbră, unde serviciile nu răspund în fața nimănui.

Un fel de democrație cu botniță și stăpân.

Iar românii, deși confuzi, simt instinctiv ce se întâmplă. Și răspund așa cum știu: prin nostalgii, prin încredere în forța brută a statului, prin acceptarea tăcută a dictaturii – fie ea roșie, albastră sau „verde” europeană.

Iar deontologii? Tot acolo. Se miră, se revoltă, dar tac când e mai important. Iar tăcerea lor spune tot.