Școala acasă e bună pentru politicieni deoarece la ei a funcționat
Politicienii români și marii lor strategi încă se gândesc despre cum să nu deschidă școala, iar învățământul să se facă de la distanță.
Sigur că efectul interacțiunii umane nu poate fi înlocuit, iar el reprezintă un element fundamental al procesului de învățare.
Dar politicienii ne contrazic: ei nu au fost prea mult la școală și au reușit. Ba am putea spune că prea multă școală strică, îți îngrădește orizontul de gândire fixând niște repere.
Ca să fii cu o minte deschisă ea trebuie să fie liberă, să ai loc să tot adaugi informație toată viața, nu doar ceea ce sistemul vrea.
Pentru ce școală când e dovedit că nu trebuie să fii un geniu ca să conduci o primărie, un consiliu județean, să fii viceprimar, administrator, consilier local sau șef la salubritate.
Vă mai amintiți de fostul șef de la Electrica? Păi omul și-a făcut singur diploma de facultate, nu avea nevoie de stat să îi facă.
Așa că școala la distanță, sau școala deloc, așa cum politicienii au făcut-o, reprezintă o alternativă bună. Ne facem toți președinți, secretari și primari, proștii cu carte să muncească.