Suntem tari, suntem pregătiți că anul viitor să vă dăm afară – Președintele AUR
Valul de ură propagat pe toate canalele de comunicare ale sistemului condus acum de tandemul Ciolacu – Iohannis nu face decât să arate că frica le-a intrat în oase și că tremură de teamă că anul viitor vor pierde controlul asupra acestui mecanism sinistru prin care au condus România timp de peste 30 de ani.
Am învățat un lucru în ultimii 4 ani: atunci când UM G4Media și celelalte UM-uri ale sistemului te critică, atunci când se dau de ceasul morții să dezinformeze și să manipuleze, înseamnă că ceva facem bine și că le deranjăm profund interesele.
De data aceasta a fost luat la țintă de trompetele sistemului și de trolli pesedisto-securiști Sorin Constantinescu. Dar nu doar atât, au mers într-atât de departe cu intimidările încât i-au atacat familia. Cam atât de disperați sunt.
Pe Sorin Constantinescu l-am cunoscut cu adevărat când am fost la Ineu să văd Conacul Sfântul Sava Brancovici. Înainte am participat împreună la Sfânta Liturghie oficiată de băiatul lui, un om cu har, care s-a orientat către preoție. Am văzut în Sorin acel om care s-a întors către credință de o bună perioadă de timp și omul cu care vreau să fac echipă pentru a Reconstrui România.
Apropierea lui Sorin Constantinescu de AUR a provocat dureri de cap în sediul din K10. Presiunile pe care Marcel Ciolacu le-a pus aflând de întâlnirea noastră într-un loc public în București, acuzațiile la adresa lui Sorin Constantinescu că îl șantajează deși Sorin nu s-a mai implicat în vreun fel în industria jocurilor de noroc din România de mai mulți ani și deși el este unul dintre cei mai mari avocați în spațiul public împotriva folosirii de către oamenii săraci a jocurilor mergând în acest sens în licee și facultăți, m-au făcut să îmi dau seama că sistemul se teme rău, drept dovadă și reclama pe care au promovat-o cu bani grei (din subvenția de la stat, desigur) imediat după ce noi am făcut anunțul că Sorin ni s-a alăturat în AUR.
I-am avertizat pe toți cei care vin alături de noi că va fi foarte greu, că vor fi presiuni uriașe, așa cum au tot fost la adresa mea și a colegilor mei din AUR, și la adresa oricărui nou venit. Nu e problemă. Dacă pe Sorin au reușit să îl facă să dea un pas înapoi, noi suntem căliți de 10 ani – 15 ani de când suntem în vizorul vostru și ne urâți pentru că iubim România! Bătălia cu partidele vechi și șantajiste nu e simplă. Îi mulțumesc lui Sorin Constantinescu pentru sprijinul de până acum și pentru cel pe care ni-l va acorda în viitor.
În cazul nostru nu mai merg tehnicile voastre de manipulare și intimidare.
Suntem tari, suntem pregătiți că anul viitor să vă dăm afară!