Românii sunt discriminați în propria țară, iar viața lor națională este pusă în pericol – Dragoș Burghelia
Românii din Transilvania sunt discriminați în propria țară, iar în trei județe din inima României viața lor națională este pusă în pericol, a avertizat, vineri, Dragoș Burghelia, preşedintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.
Declarația a fost făcută în cadrul conferinței „Românii din inima României. Probleme și soluții pentru păstrarea identității naționale în Covasna, Harghita și Mureș”, eveniment organizat, vineri, 3 noiembrie, la Parlamentul României.
Dragoș Burghelia a prezentat date îngrijorătoare cu privire la problemele cu care se confruntă românii din județele Covasna și Harghita, începând cu reducerea populației, la dispariția școlilor în limbă română și scăderea numărului ortodocșilor.
„În trei județe din inima României riscăm să pierim, iar nația română, după generații de sacrificiu, să nu mai existe fizic în această regiune.
În județele Covasna și Harghita în care românii sunt numeric minoritari, potrivit ultimului recensământ, mai locuiau doar 76.000 de români, din care circa 42 000 de români în Covasna și peste 33.000 de români în Harghita. Avem o pondere de 23,3 % în Covasna și 12,6 % în Harghita.
Fata de 103.000 câți eram la recensamantul din 1992, în ultimii 30 de ani, populația de naționalitate română din cele 2 județe a scăzut cu aproape 30.000 de persoane, în medie, cam cu o mie de persoane pe an”, a menționat Dragoș Burghelia.
Religie
În prezent, patrimoniul construit bisericesc ortodox, care aparține de Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, este format din 158 de biserici si 10 capele.
„Prin Biserica Ortodoxă, prin Biserica Mamă, noi reușim încă să ne mai manifestăm și să avem o viață românească în această provincie.
Însă, o problemă majoră cu care se confruntă aceste parohii ortodoxe este numărul redus de credincioși. În județele Covasna și Harghita sunt 33 de parohii ortodoxe care au mai puțin de 30 de credincioși”, a spus Dragoș Burghelia.