Curierul Românesc

PNL și PSD blochează ancheta parlamentară cerută de AUR privind explozia din Rahova

Cererea AUR pentru constituirea unei comisii de anchetă parlamentară în cazul exploziei tragice din Rahova a fost respinsă de majoritatea formată din PNL și PSD. Deputatul AUR Andrei Gușă a criticat dur refuzul coaliției de guvernare, acuzând complicitate și lipsă de transparență.

„Oameni au murit, familii întregi au fost lăsate fără locuințe, iar PNL și PSD aleg să închidă ochii. În loc să investigăm cine a greșit, cine a rupt sigiliile și cine trebuia să prevină dezastrul, partidele de guvernare aleg să protejeze interesele marilor jucători din energie”, a declarat Andrei Gușă.

Potrivit parlamentarului, AUR a solicitat constituirea unei comisii care să investigheze cauzele exploziei, responsabilii din instituțiile publice și rolul companiilor implicate. Dar solicitarea a fost respinsă fără dezbatere reală, în ciuda gravității situației.

„Ne-am dorit o anchetă reală, nu o piesă de teatru. Dar Parlamentul a fost transformat într-un scut care apără tăcerea ANRE, iresponsabilitatea Distrigaz și indiferența Guvernului. Unde e răspunderea?”, a mai spus deputatul AUR.

Întrebări fără răspuns și responsabilități ignorate

Andrei Gușă susține că ancheta ar fi trebuit să clarifice:

  • De ce ANRE nu a verificat la timp operatorii de gaz;
  • Cum a fost posibil ca o firmă neautorizată să intervină;
  • De ce Ministerul Energiei nu a suspendat licența Distrigaz după tragedie.

„Parlamentul are datoria să caute adevărul, nu să-l ascundă. Blocând această comisie, PNL și PSD își asumă, indirect, o parte din responsabilitatea morală pentru această tragedie”, a transmis Andrei Gușă.

Deputatul AUR anunță că formațiunea va relua inițiativa, insistând că ancheta este necesară pentru aflarea adevărului și prevenirea altor catastrofe similare.

„România nu se reconstruiește prin tăcere. Avem nevoie de răspunsuri, de responsabilitate și de voința de a nu repeta aceleași greșeli”, a încheiat Gușă.

Related Articles

Back to top button