Ce avere are Eduard Hellvig după 8 ani la SRI
Eduard Raul Hellvig, conform CV-ului, a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrație Publică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj în anul 1997. Ceva mai târziu a obținut titlul științific de doctor în științe politice în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (2009).
Hellvig a urmat cursurile Colegiului Național de Apărare al Universității Naționale de Apărare „Carol I“ (2005-2006) și Programul pe probleme de terorism și studii de securitate (PTSS) organizat de Centrul European de Studii de Securitate „George C. Marshall“ din Garmisch-Partenkirchen, Germania (2006).
În plan politic a avut un mandat de deputat în Parlamentul României, câștigat pe pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR. În 2008 a trecut în tabăra PNL.
În anul 2012 a deținut portofoliul de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, iar în urma alegerilor parlamentare de la finele aceluiași an a câștigat un nou mandat de deputat. Mandatul de deputat s-a încheiat la 3 septembrie 2013, ca urmare a revenirii în Parlamentul European (sept 2013 – iun 2014).
Și-a reconfirmat calitatea de europarlamentar și după alegerile din mai 2014. A decis să renunțe la aceasta calitate odată cu validarea sa, de către Parlamentul României, în funcția de director al Serviciului Român de Informații.
Hellvig – milionar în euro
Hellvig mai are teoretic 30 de zile să completeze o nouă declarație de avere, după ce a demisionat din funcția de director al SRI. În declarația completată la data de 10 mai 2023, el deține, împreună cu soția sa, Hellvig Andreea Oana, două terenuri intravilane dobândite în 2017, în Ilfov/Tunari. Un teren are o suprafață de 2781 mp, altul de 1000 mp, obținute prin contract de vânzare cumpărare. Pretul pe metru pătrat în Tunari începe de la 150 de euro. În concluzie, cel puțin 560.000 de euro valorează numai terenurile. Acum trei ani, în 2020, soții Hellvig au intrat în posesia unei case de locuit, în suprafață de 559 mp. Casa amplasată tot în Tunari valorează mult peste 600.000 de euro. Pentru achitarea casei, Eduard Raul Hellvig a luat de la Imocredit SA 1.949.500 de lei, cu scadența în 2050.
În perioada 2021 – 2022, Eduard Raul Hellvig a dobândit bijuterii și ceasuri în valoare totală de 32.500 de lei.
De la SRI, Eduard Raul Hellvig a încasat un salariu de 171.690 de lei. Soția (Hellvig Andreea Oana), manager la SC IBU SRL București, a încasat 115.000 de lei, inclusiv dividende.
Conform propriilor declarații, Eduard Raul Hellvig nu are interese. Poate doar de acum încolo, având în vedere zvonurile unei candidaturi la președinție.
Sursa Puterea