Valentin Cioromelea (AUR): Agricultura românească este sufocată de incompetența crasă a celor la putere. Ministrul Barbu trebuie să plece
Într-o declarație politică, senatorul AUR Valentin Cioromelea a făcut o constatare dureroasă: agricultura românească este sufocată de incompetența crasă a celor la putere. În acest context, parlamentarul reiterează faptul că actualul ministru al agriculturii, Florin Barbu, „un ministru marionetă al clanului Stănescu”, trebuie să demisioneze deoarece, în mandatul său, acest domeniu vital „regresează alarmant”.
Senatorul Valentin Cioromelea l-a acuzat pe Florin Barbu că urmărește alte interese, în loc să sprijine agricultorii români, mai ales că țara noastră importă peste jumătate din alimentele care ajung pe masa românilor.
„În loc să se bată pentru fermieri, Barbu orchestrează manevre legislative pentru a-și îmbogăți stăpânii politici, lăsând agricultura să se zbată în neputință.
Suntem țara cu pământul roditor, dar fermierii noștri se zbat sub povara unui guvern surd la nevoile lor, trăind din promisiuni goale. Importăm peste jumătate din alimentele pe care le consumăm, un semnal de alarmă că ne vindem suveranitatea pe nimic. Este inadmisibil! Este un eșec național că, în loc să cultivăm prosperitate, semănăm dependență”, a afirmat senatorul.
Domnia sa a punctat faptul că, ministrul Barbu și acoliții săi sunt complet deconectați de realitate și nu observă că în România alimentele devin un lux pentru cetățeni. În acest context, Valentin Cioromelea a subliniat că este nevoie de o schimbare radicală, iar primul pas este îndepărtarea actualului ministru al agriculturii:
„Barbu trebuie să plece, să lase agricultura în mâini capabile, dacă există așa ceva în PSD sau PNL, și nu în buzunarele adânci ale lui Paul Stănescu. Agricultura nu trebuie să fie un câmp de bătălie pentru interesele meschine ale unor politicieni corupți. E momentul acțiunii, nu al lamentărilor. Trebuie să redăm agriculturii românești gloria și puterea, nu să o lăsăm pradă vulturilor politici”, a mai spus senatorul.