Curierul RomânescOpinii

Sub masca stării de urgență se închide presa independentă

Presa așa cum o știm noi de la televizor sau din spațiul online este în general aservită unor interese politice sau economice, naționale și internaționale.

Democrația în presă nu vine din libertatea de a scrie independent ci din multitudinea surselor de informare și opinii exprimate.

În regimurile nedemocratice există un singur punct de vedere, cel al puterii, transmis prin mai multe surse și în mai multe forme.

Așa cum spuneam mai devreme, fiecare partid din România are propria presă afiliată: PSD, PNL, USR sau PMP sau propriile servicii media aservite sau pe care le servesc.

Dar există și o presă în afara sistemului, realizată de jurnaliști independenți, ce exprimă punctele de vedere ale acestora, sau știri și informații pe care nu le poți vedea pe canalele principale de știri.

Tocmai aceștia sunt cei care încurcă prin simplul fapt că rețelele de socializare permit distribuția cu ușurință a informației. Atât presă tradițională cât și aceste platforme folosesc titluri pompoase sau exprimări nu tocmai ortodoxe pentru a putea atrage pe români pe site-uri, la radio sau în față ecranelor.

Problema acestor platforme independente este că la moment sunt multe, concură real cu cele consacrate și încurcă afacerile mafiei politice care devalizează România de mai bine de 30 de ani.

Nu te-ai fi așteptat de la un partid declarat liberal sau de la un președinte neamț să suspende dreptul la libera exprimare și libertatea presei.

Dar iată că acest lucru se petrece.

În România s-a declarat în mod abuziv și ilegal starea de urgență. Printre măsurile luate de către guvernul liberal și președintele Klaus Iohannis s-a numărat și suspendarea unor site-uri care cică distribuiau informații false.

Fake-news-ul există în toată lumea și comstituie un mijloc de influență. Fake-news se face și în presa consacrată, se folosește această metodă a dezinformării în comunicarea directă și personală dintre oameni. Ca să fim mai clari: minciuna există și nici o lege nu o condamnă.

Starea de urgență s-a impus datorită unei crize sanitare, cea generată de pandemia mondială. Nu face obiectul articolului de ce s-a ajuns aici.

În mod normal țara ar trebui condusă sub legislația existentă și doar acele situații care vizează cauza stării de urgență ar trebuie să constituie excepții. Ori noi ce vedem? Că se fac achiziții ilegale care nu au nici o legătură cu virus, că se suspendă drepturi fără legătură cu virusul, că se ridică libertatea presei.

Mai multe site-uri au fost închise. În aceste zile s-a închis și Justitiarul.RO, portal de știri care dădea lovituri clasei politice. Cele mai multe au fost aplicate președintelui Klaus Iohannis și care a pierdut două case ca urmare a articolelor publicate și inițiativelor lansate de acest portal.

Acum, pentru simplul motiv că se poate, președintele pare că a dat comanda mult așteptată: accesul la site să fie blocat. Este momentul răzbunării din partea unui președinte ce ridică dubii rezonabile cu privire la sursele financiare care au dus la obținerea proprietăților imobiliare de care dispune.

Nu este singura platformă închisă. Mai multe portaluri creștin ortodoxe au fost de asemenea suspendate.

Presa centrală afiliată politic tace și se bucură. Dar va veni și timpul ei, căci dictaturile se impun ușor, pe nesimțite.

Mihai Claudiu-Marian este antreprenor român, activist civic și politic interesat de soarta românilor din țară și din afara granițelor

Related Articles

Back to top button