Curierul Românesc

Sorin Mateescu (AUR): politica externă a României are nevoie de o revigorare profundă

Senatorul AUR Sorin Mateescu a susținut o declarație politică în care a vorbit despre incapacitatea României de a obține un portofoliu european cu relevanță economică şi acces la fonduri semnificative. Domnia sa a subliniat că acest eșec nu este un episod izolat, ci este o „manifestare a unei lipse de viziune și de leadership care afectează de prea mult timp relațiile noastre cu Uniunea Europeană”. Parlamentarul a argumentat că politica externă a României are nevoie de o revigorare profundă, dacă ne dorim să avem un rol activ la nivel european.

Senatorul Sorin Mateescu a subliniat că România a fost pusă într-o situație umilitoare, fiind nevoită să accepte un portofoliu marginal, lipsit de relevantă pentru priorităţile europene majore. El a atras atenția asupra faptului că țara noastră nu are lideri adevărați care să o reprezinte la nivel extern, iar acest lucru este o problemă de fond a clasei politice actuale.

„Politica externă românească a ajuns să fie condusă de figuri care se simt confortabil doar în mediul politic intern, dar care nu au niciun fel de anvergură pe scena europeană. Premierul şi președintele României nu au reușit să demonstreze că au capacitatea de a negocia un portofoliu relevant, deși ar fi avut toate instrumentele necesare la dispoziţie pentru a obține un rezultat favorabil”, a afirmat senatorul, care a amintit că politicienii români se complac de ani buni în rolul de simpli spectatori în negocierile majore de la Bruxelles.

Tocmai de aceea, este nevoie de o schimbare radicală: trebuie să începem să formăm și să promovăm lideri care au competențele necesare pentru a negocia eficient în cadrul Uniunii Europene.

„Este nevoie de oameni cu viziune, capabili să înțeleagă dinamica europeană și să își construiască relaţii de durată cu omologii lor internaționali. Politica externă nu poate fi tratată ca un domeniu secundar, ci trebuie să devină o prioritate pentru viitorul României.

Sorin Mateescu propune două măsuri pentru a depăși această „stagnare politică”, și anume:

  1. Crearea unui sistem de selecție si pregătire a liderilor pentru poziții internaționale: România trebuie să își identifice si să își formeze liderii care să poată  face fată provocărilor de la Bruxelles. Acest lucru implică nu doar competenţe tehnice, ci şi abilităti de negociere şi networking, esențiale pentru a deveni un jucător influent.
  2. Consolidarea rolului diplomatic și politic al României în UE: Este crucial ca România să își asume un rol activ în politica europeană, iar acest lucru se poate face prin creșterea vizibilității și relevanței liderilor noștri în discuțiile strategice. Nu putem continua să ne mulțumim cu roluri secundare şi trebuie să promovăm o agendă clară și ambițioasă la nivel european.

Related Articles

Back to top button