Stegarul dac din închisoare: „Nu mă tem de cătușe. Voi sunteți cei închiși în frică!” – Manifestul lui Cezar Avrămuță zdruncină zidurile tăcerii instituționale

Cezar Avrămuță, cunoscut de o țară întreagă drept „Stegarul dac”, nu tace nici în lanțuri. Din celula Penitenciarului Rahova, unde a fost aruncat pentru curajul de a protesta pașnic, Avrămuță trimite o scrisoare-manifest care acuză dur: „sunt victima unei vendete politice”, iar Jandarmeria a fost transformată într-o glumă tragică – „un instrument al represiunii ridicole”.

Manifestul adresat direct ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, este o radiografie tăioasă a fricii instituționalizate și a abuzului îmbrăcat în uniformă. Avrămuță nu cere milă. Cere demnitate și răspundere.

„Un jandarm, flancat de 20 de colegi, a declarat că s-a simțit ‘cuprins de teamă psihică’ când i-am spus: ‘Nu mă atinge!’ Asta e forța de elită a statului român?”, scrie protestatarul cu ironie amară.

Un protest pașnic, o reacție disproporționată

Într-o țară în care corupții scapă, iar avertizorii de integritate sunt arestați, cazul lui Cezar Avrămuță arată, fără menajamente, fractura profundă dintre cetățean și autoritate. Protestele sale – pe clădiri, în copaci sau pe macarale – au fost simbolice, pașnice, neînarmate, dar răspunsul autorităților a fost unul de forță oarbă.

Dosarul penal? „Fabricat la comandă”, spune Avrămuță. Pentru ce? Pentru că a îndrăznit să ridiculizeze, prin gesturi de rezistență civică, o putere care și-a pierdut busola morală.

„Un bax de scutece pentru Jandarmerie. Unul special, alb și tăcut, pentru Predoiu”

Într-un pasaj savuros, dar profund trist prin realitatea pe care o ascunde, Avrămuță promite să aducă „un bax de scutece” la următoarea manifestație – câte unul pentru fiecare jandarm „afectat psihic” de simpla lui prezență.

„Pentru ministrul Predoiu promit unul simbolic, alb, moale și tăcut. Exact cum e reacția instituției față de abuzuri”, scrie Avrămuță.

Este ironie, dar și disperare. Este umor, dar și adevăr crud: instituțiile statului au ajuns să se teamă de un steag și de un om care nu urlă, nu aruncă, nu distruge – doar stă drept.

Demnitatea nu poate fi arestată

În ciuda tratamentului inuman – detenție, ignoranță, tăcere mediatică – Cezar Avrămuță nu cedează. A intrat în greva foamei. Nu ca să se plângă, ci ca să țină trează conștiința unei țări care riscă să adoarmă din nou sub bocancul autorității abuzive.

El e vocea celor care nu mai au unde protesta, pentru că trotuarul e păzit de bastoane. E figura solitară care refuză să se plece, chiar și când e încercuit. Un simbol al libertății civice, redus la tăcere cu dosare cusute cu ață albă.