România, în derivă educațională: doar 1 din 3 copii mai ajunge să ia bacalaureatul. Restul, victime ale nepăsării politice

Acum aproape două decenii, peste 200.000 de copii pășeau entuziasmați în clasa pregătitoare, visând la un viitor mai bun. Astăzi, doar o treime dintre ei mai ajung să ia bacul. Două treimi au fost pierduți pe drum. Nu din vina lor, ci din vina unui sistem care i-a împins, cu cinism, spre abandon.

Ani la rând, guvernele PSD și PNL au tratat școala românească ca pe un experiment politic. Reforma reală n-a existat niciodată. În schimb, s-au schimbat manualele de la un an la altul, s-au lansat proiecte pilot fără cap și fără coadă, iar profesorii au fost lăsați să se descurce cu salarii de subzistență și programe imposibile.

Elevii au fost transformați în statistici. Copiii din mediul rural sau din familii cu venituri mici au fost primii sacrificați. Fără mese calde, fără transport gratuit, fără acces real la internet sau materiale didactice, acești copii au fost condamnați la eșec din prima zi de școală. Nu pentru că nu au vrut să învețe, ci pentru că statul nu i-a sprijinit niciodată cu adevărat.

În loc de școli curate și funcționale, am avut toalete în curte și clase fără căldură. În loc de dascăli motivați, am avut grevă după grevă, promisiuni neacoperite și un dispreț sistematic față de vocația profesorului. Satele au devenit zone moarte pentru educație, iar orașele mari concentrează puținele licee competitive, în timp ce restul se luptă cu abandonul, lipsa de interes și absența oricărei perspective.

Un copil din trei ia bacul. Asta nu e doar o cifră. E o sentință pentru viitorul României. Înseamnă că milioane de tineri nu vor avea acces nici la facultate, nici la locuri de muncă decente. Că sunt condamnați la munci prost plătite, migrație sau marginalizare. Într-un stat care ar trebui să-și protejeze copiii, acest lucru ar fi o tragedie națională. La noi, e tratat ca un detaliu de subsol.

Guvernele și-au bătut joc de zeci de generații. Iar România plătește prețul: o forță de muncă slab pregătită, o societate polarizată și o lipsă cronică de încredere în educație ca soluție. Bacul nu mai este o poartă către viitor, ci o barieră pe care cei mai mulți n-o mai pot depăși.

Școala românească nu e eșuată din greșeală. A fost abandonată conștient. Și atât timp cât educația va rămâne o miză secundară în bătăliile politice, copiii acestei țări vor continua să piardă — pe rând, în tăcere, cu viitorul furat.