Procuror şi judecător aflați la pensie, cercetați penal pentru tortură şi lipsire ilegală de libertate
Hunedoreanul Vili Rupa, românul care a fost victima a două erori judiciare grave pentru care Statul Român a fost condamnat de două ori, inclusiv la CEDO, a obținut cercetarea penală a unui fost procuror și a unei foste judecătoare, pe care i-a acuzat de tortură și lipsire ilegală de libertate.
Decizia survine după ce Curtea de Apel Alba Iulia a decis, pe 20 septembrie a.c., să desființeze o ordonanță a procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și a dispus continuarea cercetării penale față de doi magistraţi aflaţi acum la pensie, Herban Dorel – fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi Rodica Anuţa Ghilea – fost judecător la Tribunalul Hunedoara.
În acţiunea sa, Vili Rupa a arătat că în 1999 a fost condamnat şi trimis în închisoare pentru 14 luní într-un dosar de ultraj şi de trafic de mercur, în care a fost însă achitat după rejudecare. Pentru această eroare judiciară, hunedoreanul a obținut de la CEDO daune de 30.000 de euro, iar în anul 2014, într-un proces cu Statul Român el a mai obținut daune de 50.000 de lei.
În procesele intentate, Vili Rupa a demonstrat, pe lângă nevinovăția sa, că în timpul anchetei penale, procurorul Dorel Herban de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara nu a ținut cont că suferea de mai multe afecțiuni cronice şi l-a supus, nevinovat fiind, unui regim de degradare. „Regimul de degradare la care am fost supus, recluziunea mea forțată fără nici un temei legal, ignorarea vulnerabilității mele datorită stării de sănătate, înrăutățirea stării de sănătate psihică, limitarea posibilităților mele de integrare socială, mi-au produs prejudiciul estimat”, a precizat Vili Rupa în acțiunea sa.
Deși de-a lungul anilor hunedoreanul a depus mai multe plângeri penale împotriva judecătorilor şi a procurorilor care l-au anchetat şi condamnat pe nedrept, acestea au fost respinse.
Totuși, în 20 septembrie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia a decis să desființeze o ordonanță a procurorilor și a dispus continuarea cercetărilor față de cei doi magistrați.
„Admite plângerea formulată de petentul Rupa Vili împotriva ordonanței de clasare din 14.06.2023, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în dosar nr. 160/P/2022. Desființează soluția atacată şi trimite cauza la procuror pentru a începe urmărirea penală. În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în camera de consiliu, azi data de 20.09.2023”, se precizează în încheiere finală nr. 68/2023 a Curții de Apel Alba Iulia.
Sursa Puterea