Curierul Românesc

AUR cere ieșirea UDMR de la guvernare. Ciolacu, de partea UDMR

Marcel Ciolacu sprijină UDMR – liderul PSD a declarat că, în opinia sa, Kelemen Hunor nu face politica Ungariei la București. Declarația a fost făcută în contextul în care AUR a organizat un protest în faţa biroului liderului PSD de la Camera Deputaţilor şi a solicitat ca UDMR să iasă de la guvernare, după vizita privată a preşedintelui Ungariei în România.

„Părerea mea este că a fost o vizită total eronat gândită şi provocatoare. Am avut şi discuţii personale cu domnul Kelemen Hunor. Nu cred că totuşi domnul Kelemen Hunor face politica Ungariei şi a preşedintelui Ungariei. Aceasta este părerea mea. Am văzut şi reacţia, cum este corect totuşi? Dorim să trăim în UE, dar vrem maimuţăreală şi ieşiri necontrolate care ştim că, în contextul războiului din Ucraina, sunt încurajate de către dictatorul Putin sau dorim totuşi un dialog corect cu instituţiile statului, prin Ministerul Afacerilor Externe şi am văzut un comunicat am ministrului Afacerilor Externe după vizita preşedintelui Ungariei”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat despre subiect marţi la Parlament. 

Parlamentarii AUR au protestat, marţi, în faţa biroului preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, de la Parlament. Aceştia au cerut ieşirea UDMR de la guvernare, în urma vizitei private a preşedintelui Ungariei în România şi a declaraţiilor acesteia.

Liderul AUR, George Simion a afirmat că îl aşteaptă pe Marcel Ciolacu să îi transmită personal această solicitare şi a spus că au blocat şi o altă uşă prin care se poate intra în cabinetul preşedintelui Camerei. 

Alianţa pentru Unirea Românilor a solicitat, luni, prezenţa premierului Nicolae Ciucă în faţa Parlamentului reunit, pentru a explica în ce condiţii a avut loc vizita preşedintelui Ungariei în România.

AUR a mai anunţat că depune moţiune simplă împotriva ministrului Sportului Eduard Novak, pentru atitudinea sa sfidătoare şi jignitoare la adresa românilor.

Related Articles

Back to top button