comunicat

Cine sunt cei doi soți uciși în exploziile de la Crevedia

​Cei doi oameni care au murit în urma exploziilor produse la o stație GPL ilegală din Crevedia sunt doi soți care locuiau vizavi de depozitul care aparține fiului primarului din Caracal. „Ați vrut să plecați amândoi prea de vreme”, este mesajul emoționant transmis de fiica acestora.

Sâmbătă seară, când s-au produs exploziile, cei doi soți, Florica și Lică, erau în casă. Femeia a simţit miros de gaz şi şi-ar fi sunat băiatul, iar în timp ce vorbea la telefon a deschis uşa, conform Antena 3. Ar fi apucat să-i spună că miroase ciudat şi că vede ceva, ca nişte aburi, iar conversaţia s-a întrerupt brusc.

„Ne-ați lăsat singuri”

Femeia a fost cuprinsă de flăcări, iar soțul acesteia a făcut infract, nemaiputând fi salvat. Soția sa a fost dusă în stare gravă la Spitalul de Urgență „Floreasca”, unde a murit duminică.

„Acum a fost confirmat de către colegii de la Floreasca încă un deces, dar nu vreau să zic încă un deces din cauza arsurilor, pentru că primul deces, din păcate, a fost soţul doamnei care a decedat şi care a făcut infarct miocardic la faţa locului şi nu era ars, deci acolo a decedat din cauza infarctului. De data asta, pot să spun că este primul deces din cauza arsurilor. Este soţia celui care a decedat ieri (sâmbătă – n.r.) care a avut o suprafaţă arsă de peste 95%”, a declarat, duminică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

Cei doi soți au doi copii.

„Părinții mei! Ați vrut să plecați amândoi prea de vreme. Ne-ați lăsat singuri”, a fost mesajul transmis pe Facebook de către fiica celor doi soți morți la Crevedia. Ea a postat și o fotografie cu părinții ei.

Related Articles

Back to top button