Curierul Românesc

Deputatul AUR Daniel Ciornei cere înlocuirea drapelelor degradate din comuna Strâmtura: „Este o chestiune de demnitate națională”

Deputatul AUR de Maramureș, Daniel-Cătălin Ciornei, a transmis o solicitare oficială Primăriei Strâmtura, cerând intervenția urgentă pentru înlocuirea drapelelor naționale deteriorate de pe domeniul public. Parlamentarul atrage atenția asupra unei situații grave: numeroase steaguri ale României arborate în comună sunt rupte, decolorate sau uzate, încălcând astfel prevederile legii.

Conform Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, simbolul național trebuie menținut „în stare corespunzătoare”, fiind expresia demnității naționale și a respectului față de statul român. În solicitarea sa, deputatul Ciornei subliniază că „este responsabilitatea administrației locale să asigure respectul cuvenit față de simbolurile naționale. Drapelul României nu poate fi lăsat să decadă în uitare și neglijență”.

Parlamentarul solicită ca primăria să dispună de urgență înlocuirea drapelelor afectate și să implementeze un plan clar de monitorizare periodică, astfel încât asemenea situații să nu se mai repete. De asemenea, deputatul a cerut un răspuns oficial privind măsurile concrete luate, termenele de implementare și persoanele responsabile din cadrul administrației locale.

Reprezentanții Primăriei Strâmtura au la dispoziție un termen legal de 30 de zile pentru a transmite un răspuns în scris, în conformitate cu legislația în vigoare.

Ciornei își încurajează concetățenii să rămână vigilenți și să sesizeze orice nereguli privind arborarea simbolurilor naționale: „Respectul față de drapel înseamnă respect față de noi înșine, față de istoria și identitatea acestui popor”.

Prin această inițiativă, deputatul AUR Daniel Ciornei își continuă misiunea de a veghea la respectarea legii, a simbolurilor naționale și a unei administrații locale responsabile și atașate valorilor românești.

Related Articles

Back to top button