Ministrul Energiei, Bogdan Ivan (PSD), a apărut în fața publicului sâmbătă, într-o încercare de a calma valul de indignare legat de salariile uriașe ale directorilor din companiile energetice de stat. Însă ceea ce părea o declarație de responsabilitate s-a transformat, treptat, într-un discurs defensiv și contradictoriu, în care forma a contat mai mult decât fondul.
Într-o intervenție la Antena 3 CNN, Ivan a explicat că „reașezarea indemnizațiilor” durează luni de zile și că, de fapt, nu poate schimba mare lucru, pentru că jalonul din PNRR legat de guvernanța corporativă ar fi afectat, iar România ar risca să piardă 1 miliard de euro din fonduri europene. Așadar, soluția? 20% din salariul său virat înapoi, un gest repetat și de Cosmin Ghiță, directorul Nuclearelectrica, și promisiunea că și șefii de la Hidroelectrica vor urma exemplul.
Problema? Salariile nesimțite din energie rămân intacte.
PR ieftin cu bani publici
Într-un discurs plin de autojustificări, Bogdan Ivan a încercat să convingă opinia publică de buna sa credință: „Nu am cerut nimic, am făcut primul pas. Alegerile sunt peste trei ani și jumătate, deci nu am alte intenții politice.” O declarație care ar putea părea onestă, dacă nu ar fi spusă într-un context în care statul român tolerează și chiar protejează sistemic aceste venituri nesimțite din companiile de stat.
Nu a fost un act de reformă, ci o încercare de a liniști valul de furie, oferind cetățenilor iluzia unui sacrificiu personal, în timp ce mecanismele privilegiate de salarizare rămân intacte. Iar apelul la „jalonul PNRR” – un argument tehnocrat – este folosit ca paravan pentru inacțiune.
Solidaritate mimată în fața suferinței reale
Ministrul a recunoscut, totodată, că cetățenii îl întreabă direct: „Înțelegem că și pensionarii și mamele aflate în concediu de creștere a copilului primesc mai puțin. Dar voi, politicienii, de ce nu faceți nimic?”
Răspunsul? Un gest simbolic, fără impact real în structura de putere sau în politicile salariale ale instituțiilor publice, unde inegalitățile se adâncesc. Este o solidaritate mimată, în contrast brutal cu realitatea dură a celor care trăiesc din pensii de 1.200 lei sau din alocații și ajutoare sociale sub pragul decenței.
Cazul Daniel David, exemplu comparativ
Ministrul Educației, Daniel David, este invocat de Ivan ca un model: el a anunțat că va dona 25% din salariu pentru burse de merit și burse sociale. Însă, și aici, avem de-a face cu gesturi individuale, izolate, care nu rezolvă problema de sistem: de ce tinerii talentați trebuie să depindă de caritatea unor miniștri, și nu de un sistem educațional corect finanțat?
Concluzie: micile renunțări nu acoperă marea tăcere
Bogdan Ivan nu face reformă. Nu restructurează. Nu deranjează sistemul. Face un pas înapoi cu o sumă de bani din salariul său și așteaptă aplauze. Însă adevărata întrebare rămâne: de ce aceste salarii exorbitante au fost tolerate și protejate atât de mult timp, în instituții capturate de partidele sistemului?
Românii nu mai au nevoie de gesturi. Au nevoie de curaj. De decizii. Și de lideri care să dea jos nu doar din salarii, ci din întreg mecanismul de privilegii construit în jurul statului.
