Au crescut timpii de așteptare în stațiile de metrou. Explicațiile Metrorex
Creșterea timpilor de așteptare în stații este determinată de diminuarea serviciilor de mentenanță și salubritate prestate de Alstom Transport SA, transmite, joi, Metrorex, după ce călătorii din Capitală s-au plâns de faptul că trenurile de metrou înregistrează întârzieri.
Metrorex anunțat joi că intervalul mediu de succedare a trenurilor de metrou pe toate magistralele se menține la circa 10 – 14 minute.
Joi, circulația la metrou se desfășoară cu 35 de trenuri în loc de 57, cât este prevăzut în graficul aprobat.
„Creșterea timpilor de așteptare în stații este determinată de diminuarea serviciilor de mentenanță și salubritate prestate de Alstom Transport SA, cu care Metrorex are un contract în vigoare. În această perioadă, Metrorex asigură activitățile de curățenie în vagoane, după retragerea trenurilor din circulație, în intervalul orar 23:00 – 05:00 și în timpul programului de circulație în situații care necesită salubrizare de urgență”, anunță compania.
Potrivit Metrorex, călătorii sunt informați cu privire la modificările din programul de circulație a trenurilor atât în stații, cât și prin intermediul website-ul companiei.