Ciprian Marica: am fost educat de mic să lupt pentru România. Trădătorii au fost însemnați cu sângele eroilor noștri
Camera deputaților a aprobat tacit, cu sprijinul PSD, PNL, PMP, PRO ROMÂNIA și UDMR un proiect de lege prin care se prevedea autonomia județelor centrale ale României, locuite în majoritate de etnici maghiari.
Ciprian Marica a reacționat dur la ofensa pe care trădătorii de neam din parlamentul României au adus-o poporului român:
„Am fost educat de mic să lupt pentru România. Cu armele mele. Tot ce mi-am dorit din toată ființa mea în viața asta a fost să joc pentru tricolor și să mi se cânte imnul. Asta mi-am dorit din copilărie.
Și la fiecare meci al naționalei eu am avut alături bunicii, părinții, pe toți cei care m-au crescut cu mândrie,cu dragoste de neam, de patrie, care m-au făcut mândru ca sunt român.
Nu m-a interesat politica niciodată. Dar niciodată nu am plecat capul, niciodată nu le-am dat satisfacție celor care încercau să ne facă să plecăm capul ca să obțină foloase închipuite din pierderea identității naționale.
Poate unii nu au înțeles ce înseamnă tricolorul. Roșul ăsta de pe drapel e sângele strămoșilor noștri și al fraților nostri sacrificați pe diverse câmpuri de luptă!, poate chiar în timp ce scriu aici; al medicilor care își dau azi viața ca să salveze viețile românilor noștri, fără să-i intereseze jocurile politice!
În decursul anilor, au mai existat trădători de țară. Trădătorii ăștia ai istoriei au fost însemnați cu sângele eroilor noștri. Au fost blestemați.
Nu profitați de somnul „patrioților’. Poporul ăsta nu-si iartă trădătorii.
Și atunci, cum vă permiteți să vă mânjiți cu jertfa a generații de români și să credeți că nu veți plăti trădarea?!”
Mesajul dur a fost postat de către Ciprian Marica pe pagina sa personală de facebook și este preluat integral pe platforma Curierul Românesc.
Bravo Marica, de oameni cu atitudine are România nevoie.