Sub masca modernizării și a „aliniamentului european”, guvernanții pregătesc una dintre cele mai dure lovituri economice pentru populație: eliminarea plafonării prețurilor la energie și liberalizarea completă a pieței. Ce înseamnă acest pas pentru majoritatea românilor? Facturi explozive, sărăcie energetică și o nouă criză care lovește direct în clasa de mijloc și în cei mai vulnerabili dintre noi.
Politicienii vorbesc despre „libertatea pieței” și despre „concurență sănătoasă”. În realitate, însă, România nu este Germania sau Franța. Cu salarii minime care nu acoperă nici strictul necesar, cu un sistem energetic controlat de monopoluri și cu instituții incapabile să reglementeze abuzurile, liberalizarea nu aduce beneficii, ci haos. Prețurile nu vor scădea, ci vor exploda. Cine va câștiga? Marile companii energetice. Cine va pierde? Milioane de familii care nu vor mai putea face față facturilor.
Și deși avertismentele vin din toate direcțiile, nici PSD, nici PNL, nici USR nu propun măsuri reale de protecție. Nu există o strategie clară pentru sprijinirea producției interne, nici un plan serios de investiții în surse de energie accesibilă. În schimb, suntem trimiși pe mâna „pieței”, adică a unei industrii în care câțiva actori domină tot, de la generare la distribuție.
România nu este lipsită de resurse. Avem hidrocentrale, gaze naturale, centrale nucleare, potențial solar și eolian. Dar aceste resurse sunt gestionate prost, vândute ieftin în afara țării și folosite pentru profitul unui cerc restrâns de interese. Românii plătesc la preț de criză o energie care ar trebui să fie un bun strategic, nu o marfă speculativă.
Este o alegere politică – nu o necesitate – ca populația să fie lăsată pradă unui sistem care îi condamnă la facturi imposibile. Liberalizarea completă, fără măsuri de protecție, este un act de abandon. Iar guvernanții care o susțin sunt responsabili direct pentru valul de suferință care va urma.
Dacă nu se schimbă rapid cursul, milioane de oameni vor fi nevoiți să decidă între încălzire, electricitate și alimente. Iar întrebarea rămâne: pentru cine lucrează statul? Pentru cetățeni, sau pentru profitorii din energie?
