Vecinii noștri își apără energia. România cedează: lecția de independență din Europa Centrală
În timp ce țările vecine își recapătă controlul asupra resurselor strategice și își construiesc sisteme energetice robuste, România continuă să-și fragmenteze capacitățile și să-și neglijeze interesele naționale. Cehia, Ungaria și Polonia demonstrează că independența energetică nu este un ideal teoretic, ci o strategie concretă – posibilă atunci când statul acționează cu viziune și hotărâre.
Guvernul ceh a înțeles că energia nu este doar un bun economic, ci un element de securitate națională. De aceea, planul partidului ANO de a naționaliza complet CEZ, una dintre cele mai importante companii energetice din regiune, este privit ca o mișcare strategică. Nu este vorba doar de ideologie, ci de control real asupra investițiilor, infrastructurii și prețurilor. Cu participări în proiecte nucleare și rețele de distribuție, CEZ devine un instrument al statului în lupta pentru suveranitate energetică.
Ungaria: modelul controlului total
Budapesta a renunțat demult la dogmele pieței libere când vine vorba de energie. Sub conducerea premierului Viktor Orban, Ungaria a recumpărat infrastructura de distribuție, a consolidat compania MVM și a impus tarife accesibile pentru cetățeni. MVM nu doar controlează întreg lanțul energetic intern, dar își extinde influența și în afara granițelor – inclusiv în România. Această centralizare îi permite guvernului maghiar să stabilească direcții clare, să intervină atunci când este nevoie și să își protejeze cetățenii de fluctuațiile pieței internaționale.
Polonia: capitalism cu busolă națională
La Varșovia, pragmatismul economic se îmbină cu un patriotism economic bine calibrat. Companii precum Orlen sau PGNiG sunt listate la bursă, dar statul rămâne acționar majoritar. Astfel, Polonia păstrează un echilibru între eficiența pieței și interesul național. În plus, își extinde rețeaua de rafinării, investește în infrastructura de gaze și construiește parteneriate strategice fără a pierde controlul.
România: între pasivitate și dependență
În contrast cu aceste modele, România rămâne blocată într-o logică a cedării. După ani de privatizări discutabile și dezinvestiții masive, statul român nu mai controlează sectoare-cheie precum distribuția gazelor sau o parte din producția de electricitate. Cu toate că are rezerve naturale importante, România ajunge să importe energie la prețuri mai mari decât cele la care o exportă. În lipsa unei strategii coerente, a unei voințe politice ferme și a unei prioritizări clare a interesului public, cetățenii români plătesc facturi tot mai mari, iar economia suferă.
Ce putem învăța?
Modelele din Europa Centrală nu sunt perfecte, dar sunt funcționale. Arată că un stat care își asumă rolul de garant al resurselor esențiale poate construi un sistem energetic sigur, eficient și accesibil. România nu duce lipsă de resurse sau de specialiști. Îi lipsește însă curajul de a regândi din temelii modul în care își administrează energia.
Atunci când vecinii fac din energie o chestiune de suveranitate, iar România rămâne într-un rol pasiv, diferențele devin evidente. Ei pot. Noi? Numai dacă vrem cu adevărat.
