Curierul Românesc

Marș impresionant organizat de AUR de Ziua Națională a României (galerie foto)

Peste 30.000 de români din toate colțurile țării au participat de 1 decembrie la Marșul Unirii organizat de AUR și George Simion la Alba Iulia.

La ora 8:00 a ajuns în gara din Alba Iulia trenul Unirii cu sute de români care și-au dorit să participe la manifestațiile de Ziua României.

De asemenea, în Capitala Unirii au ajuns cu zeci de autocare din toate județele țării copii care au venit pentru prima dată la Alba Iulia.

Începând cu ora 8:00, cei peste 30.000 de români au pornit într-un marș pe străzile din Alba Iulia.

Președintele AUR, George Simion, a declarat că „am venit astăzi la Alba Iulia, așa cum ne adunăm în fiecare an, pentru a spune că România e una. O Românie mare care după al Doilea Război Mondial a fost ruptă în mai multe bucăți”.

Pe parcursul marșului participanții au intonat cântece patriotice și au scandat „România n-a avut graniță la Prut” și „Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!”.

Related Articles

Back to top button