Nicușor Dan a dat înapoi: Legea Vexler, oprită de frica reacției publice, nu din principiu/ Legea a fost trimisă la CCR

Așa-zisa „Lege Vexler”, prezentată opiniei publice ca un instrument de combatere a extremismului și fascismului, s-a dovedit a fi, în ochii multor români, o tentativă periculoasă de a introduce cenzura mascată în România. Cu formulări ambigue și periculoase, legea amenință libertatea de exprimare, creează premisele pentru suprimarea opoziției politice reale și poate transforma orice opinie incomodă în obiectul unei anchete penale.

Când nemulțumirea a început să explodeze în societate – în online, în presă și în discuțiile cotidiene – Nicușor Dan, președintele interimar, a ales să trimită legea la Curtea Constituțională. Dar gestul său nu a fost făcut din convingere sau principiu, ci din frică. Frica de români. Frica de reacția tot mai vocală a unei societăți care nu mai acceptă la nesfârșit derapaje „în numele binelui”.

O lege cu două fețe

Textul legii este deliberat vag, ceea ce o face extrem de periculoasă. Termeni precum „material legionar”, „cultul unor persoane vinovate de crime contra umanității”, sau „idei xenofobe” nu sunt clar definiți, permițând astfel o interpretare arbitrară. Cine decide ce este „xenofobie”? Sau care simbol e „legionar”? Într-un asemenea context, orice opinie politică, orice carte de istorie, chiar și o poezie sau un discurs patriotic pot deveni obiectul unei anchete.

Aceasta nu este o lege împotriva urii, ci o unealtă împotriva gândirii libere. Un mecanism menit să reducă la tăcere vocile care critică sistemul, care pun întrebări, care nu acceptă linia oficială. Sub pretextul luptei cu trecutul, se controlează prezentul.

Presiunea străzii, nu curajul politic

Decizia lui Nicușor Dan de a sesiza Curtea Constituțională nu a venit dintr-un atașament față de valorile democratice, ci dintr-un calcul politic rece. A văzut că românii au înțeles miza. Că nu este vorba despre reabilitarea unor regimuri istorice, ci despre viitorul libertăților fundamentale. Și atunci a decis să frâneze. Nu ca să oprească legea, ci ca să câștige timp. Să dea impresia unui echilibru fals, în timp ce, în spatele cortinei, se caută o nouă variantă de atac.

O luptă amânată, nu câștigată

Adevărata victorie nu a fost constituțională, ci civică. Oamenii au vorbit, au protestat, au pus presiune. Iar sistemul, simțind valul de furie, s-a retras strategic. Dar doar temporar. Experiența ne arată că astfel de legi revin, deghizate în alte forme, cu alte nume, dar cu aceleași intenții.

De aceea, vigilența trebuie să continue. Când statul se teme de propriul popor, folosește arme legislative vagi și ambalate frumos. Legea Vexler este doar un episod dintr-o luptă mai amplă pentru păstrarea libertății de exprimare într-o societate care riscă să alunece, încet dar sigur, spre autoritarism soft, sub pretexte moraliste.

Concluzie

Nu Nicușor Dan a oprit Legea Vexler. Românii au făcut-o. Prin reacție, prin atitudine, prin presiunea publică. Iar ceea ce s-a întâmplat trebuie să fie un semnal de alarmă pentru toți cei care încă mai cred că libertățile câștigate pot fi apărate doar prin tăcere. Ele trebuie apărate cu voce tare. Mereu.