Curierul Românesc

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu avertizează asupra „pericolului butonului roșu”: „formăm o generație orwelliană și punem bazele unui stat dictatorial al delațiunii”

Senatorul AUR Virgiliu Vlăescu a susținut o declarație politică în plenul Parlamentului, în care condamnă propunerea ministrului Educației, Daniel David, de implementare a așa-numitului „buton roșu” – un mecanism care le-ar permite elevilor să raporteze anonim comportamente ale colegilor, profesorilor sau altor persoane din mediul școlar, printr-o linie de e-mail.

Vlăescu avertizează că această inițiativă, deși prezentată sub pretextul creșterii siguranței în școli, poate avea efecte devastatoare asupra educației, climatului școlar și valorilor fundamentale ale societății românești.

„Această propunere, deși prezentată probabil ca un instrument pentru siguranța școlară, riscă să pună bazele unei culturi a delațiunii, reminiscență de societate totalitară descrisă în romanul 1984 de George Orwell”, a declarat senatorul.

În romanul distopic al lui Orwell, copiii sunt instruiți să-și toarne colegii, profesorii și chiar părinții, într-un climat permanent de suspiciune și control. Vlăescu trage un semnal de alarmă asupra faptului că un sistem precum „butonul roșu” poate avea consecințe similare.

„Butonul roșu amenință să creeze o generație orwelliană, dispusă să «toarne» pe oricine sub protecția anonimității, punând bazele unui stat dictatorial întemeiat pe suspiciune și control social”, a subliniat el.

Senatorul AUR se bazează pe studii științifice, pe care spune că le poate pune la dispoziție, pentru a arăta că un astfel de comportament repetat într-un mediu permisiv duce la formarea unor reflexe psihosociale periculoase: obiceiul de a denunța automat, fără a analiza impactul.

„Această condiționare poate extinde delațiunea dincolo de școală, către relațiile cu prietenii, colegii și chiar familia. În 1984, copiii raportează părinții pentru «gânduri-crimă». În mod similar, lipsa unei limite clare în «butonul roșu» ar putea încuraja elevii să raporteze comportamente domestice, subminând încrederea familială”, a adăugat Vlăescu.

El atrage atenția și asupra efectelor psihologice grave ale unui astfel de mediu: anxietate, izolare și pierderea încrederii între elevi, dar și între elevi și profesori. Anonimitatea raportărilor, în opinia sa, elimină orice responsabilitate morală și încurajează abuzul.

„În loc să învețe empatia, onestitatea și rezolvarea constructivă a conflictelor, elevii sunt încurajați să adopte un comportament bazat pe suspiciune și evitare a responsabilității – trăsături caracteristice societății orwelliene”, a precizat senatorul AUR.

Însă, problemele nu se opresc la elevi. Senatorul atrage atenția că și profesorii pot deveni victime ale unui astfel de sistem, trăind permanent cu frica unei reclamații anonime care le poate afecta cariera.

„Această presiune generează stres cronic, anxietate și epuizare emoțională, ducând la un risc crescut de burnout. Profesorii vor evita orice interacțiune care ar putea fi interpretată greșit, afectând astfel calitatea educației”, a avertizat Vlăescu.

El a comparat efectele acestui climat cu cele descrise de Orwell în 1984: o societate în care supravegherea constantă duce la paranoia, iar relațiile sociale sunt complet distruse.

În concluzie, senatorul AUR solicită renunțarea imediată la implementarea acestui sistem și cere o dezbatere publică largă pentru a preveni ceea ce numește o „derivă totalitară în educație”.

„Parlamentul are responsabilitatea de a proteja educația și societatea românească de aceste consecințe, promovând în schimb valori precum transparența, responsabilitatea și colaborarea. Nu putem forma o generație de delatori fără a distruge viitorul nostru ca societate liberă”, a încheiat Vlăescu.

Related Articles

Back to top button