Istorie

96 de ani de la moartea Regelui Ferdinand „Întregitorul” și urcarea Regelui Mihai pe tronul României

În noaptea de 19 spre 20 iulie 1927, la Pelișor se stingea din viață Regele Ferdinand Întregitorul. Îi succeda în poziția de Cap al Statului nepotul său, Regele Mihai I, în vârstă de cinci ani și opt luni. A fost nevoie ca un copil să devină rege al României deoarece tatăl său, principele Carol al României, renunțase la prerogativele de moștenitor al Coroanei.

Ziarul Universul, fondat de Luigi Cazzavillan în anul 1884, a consacrat zeci de pagini funeraliilor marelui rege.

După ceremoniile funerare ale Regelui Carol I, în septembrie 1914, și ale Reginei Elisabeta, în februarie 1916, funeraliile Regelui Ferdinand au fost al treilea eveniment național în care românii și-au condus suveranul pe ultimul drum, în istoria noastră modernă.

A fost unul dintre cele mai intense momente de comuniune între Națiune și Coroană, în care oamenii și-au manifestat discret, dar profund, admirația, respectul, recunoștința și afecțiunea față de regele întregitor de Țară.

Tot in ziua de 20 iulie 1927, Principele Moștenitor Mihai a fost adus de la Sinaia la București, cu trenul regal, pentru a fi prezentat Camerelor reunite ale Parlamentului. Venise împreună cu mama sa, Principesa Elena. „Trăiască Regele Mihai I”, au strigat deputații, iar Regele în pantaloni scurți a salutat pentru prima oară Parlamentul, în calitate de suveran.

Pentru că era minor, atribuțiile regelui au fost exercitate de un Consiliu de Regență, format din trei persoane, dintre care una era unchiul lui Mihai, principele Nicolae. Treptat, această instituție și-a pierdut din autoritate și funcționalitate, iar principele Carol, tatăl lui Mihai, ajutat atât din exteriorul, cât și din interiorul țării, a revenit pe tron, la trei ani după ce Mihai devenise rege.

Related Articles

Back to top button