România este o țară binecuvântată cu resurse naturale esențiale – de la păduri seculare la ape pure și izvoare neatinse. O comoară rară într-o Europă tot mai industrializată, România a fost numită de Papa Ioan Paul al II-lea „Grădina Maicii Domnului”, un simbol al purității și darurilor naturale. Cu toate acestea, în loc să valorificăm aceste resurse în interes național, asistăm la o tendință îngrijorătoare: transformarea lor în obiecte de control, monopol și sancțiune.
Într-o lume în care aproape orice devine marfă, până și apa – un element vital și dăruit de natură – este supusă reglementării excesive și, uneori, absurde. În ultimele luni, tot mai mulți fermieri români s-au confruntat cu amenzi sau chiar acuzații penale pentru simplul fapt că au folosit apa din râurile locale pentru irigații. Deși vorbim despre cursuri de apă care există acolo de mii de ani și despre munca cinstită a agricultorilor, lipsa unei autorizații devine pretext pentru sancțiuni dure, nu pentru sprijin.
Această situație reflectă începutul unei noi paradigme globale: apa devine o resursă strategică, comparabilă cu criptomonedele – valoroasă, rară, tot mai strict controlată. Ceea ce altădată era considerat un bun comun riscă să fie concentrat în mâinile câtorva actori economici puternici, în special corporații care deja dețin păduri, terenuri și acum tintesc și asupra resurselor de apă.
În acest context, se ridică o întrebare firească: mai putem vorbi despre libertate într-o țară în care accesul la pământ, hrană, lemn sau apă este tot mai limitat pentru propriii cetățeni? Suntem pe cale să intrăm într-o eră în care și aerul va fi ambalat și comercializat, iar ploaia va veni cu taxă.
România nu trebuie să accepte o soartă de colonie – nici economică, nici spirituală. Apa nu este doar o resursă, ci un drept fundamental. Cine controlează apa, controlează viața. Iar dacă nu ne apărăm aceste resurse lăsate de natură și de strămoși, riscăm să pierdem nu doar grădina, ci și libertatea.
