Nicușor Dan admite: România nu are nici o strategie pentru diaspora – și nici intenția de a construi una

Luni, la Palatul Cotroceni, președintele României, Nicușor Dan, a reușit performanța rară de a rosti, cu seninătate, un adevăr rușinos: statul român nu are o strategie pentru diaspora. În fața unui grup de copii români veniți din străinătate, în cadrul programului guvernamental „ARC”, șeful statului a livrat o palmă simbolică milioanelor de români care trăiesc și muncesc în afara granițelor.

„Noi nu avem o strategie pentru diaspora”, a spus președintele, fără o urmă de jenă.

Această declarație, venită din partea celui care ar trebui să fie garantul coeziunii naționale și al grijii față de toți cetățenii – fie ei în București, în Madrid sau în Torino – nu doar că dezvăluie un eșec instituțional major, ci îl și normalizează. Mai grav, vine într-un context în care diaspora nu doar că trimite miliarde de euro anual în țară, dar menține legătura culturală, identitară și economică cu România, în ciuda unei statului care pare că nu-i vrea, nu-i sprijină și nici nu-i înțelege.

Nici strategie, nici viziune. Doar resemnare și vorbe goale

În loc să încerce o redresare de ultim moment, Nicușor Dan a continuat pe același ton defensiv și vag, oferind explicații de tip seminar academic:

„Intuitiv trebuie să ajungem la momentul în care orice cetățean din diaspora să știe că se poate bizui pe statul său (…)”.

Dar „intuitiv” nu ține loc de plan. Iar „momentul” la care face referire președintele pare la fel de îndepărtat ca și grija reală a autorităților față de milioanele de români care trăiesc în diaspora – fie ei muncitori sezonieri în agricultură, specialiști în IT sau copii care învață în limbi străine, dar vorbesc româna în casă.

De ani buni, diaspora este chemată doar în perioade electorale, fluturată ca exemplu de succes când e convenabil și ignorată în restul timpului. Fără reprezentare reală, fără politici de integrare sau de sprijin, fără centre culturale funcționale sau programe educaționale susținute. Copiii născuți în diaspora nu mai știu limba română, iar statul român nu face nimic să împiedice acest lucru. De fapt, prin vocea președintelui, recunoaște oficial că nu are nici măcar o direcție.

Întrebarea care nu s-a pus în acea sală: De ce?

Ce înseamnă de fapt această lipsă de strategie? Înseamnă că:

• Statul nu știe câți români sunt plecați și unde.
• Nu are un plan pentru predarea limbii române în diaspora.
• Nu sprijină comunitățile românești din străinătate cu infrastructură culturală și educațională.
• Nu are o politică coerentă pentru întoarcerea celor care vor să revină.

În loc de soluții, copiii din diaspora care au vizitat Palatul Cotroceni au primit un adevăr sec, nemilos și trist: Statul nu are nimic pentru voi.

Președintele a mai spus:

„Statul trebuie să aibă grijă de toți românii, indiferent unde trăiesc. Se întâmplă asta? Nu prea.”

Nu prea? Nu deloc. De la lipsa de consulate funcționale, la umilințele birocratice pentru obținerea actelor, la deschiderea de școli românești peste hotare doar pe hârtie – diaspora nu are parte de stat, ci de uitare.

O recunoaștere tardivă a eșecului – și nicio soluție

Să admiți că nu ai o strategie e un gest de sinceritate. Dar să nu prezinți nicio intenție clară de schimbare e dovada unui cinism instituționalizat. România are nevoie de o politică reală pentru diaspora, nu de promisiuni „intuitive”.

Copiii care au venit la Cotroceni sperau, probabil, să vadă un lider conectat la nevoile lor, nu un oficial care ridică din umeri. Ei nu veniseră pentru discursuri de lemn. Veniseră să li se spună că sunt importanți. Că România contează și pentru ei. Că statul român îi vede. Din păcate, au plecat cu un mesaj exact invers: Statul român n-are nici plan, nici interes.