Mâncare românească! Asta vrem noi să mâncăm, nu greieri și insecte – Simona Maria Petcu
România trebuie să trimită la Bruxelles un număr cât mai mare de patrioți, pentru a ne proteja împotriva isteriei care a cuprins Parlamentul European, inclusiv în privința produselor alimentare, a declarat Simona Maria Petcu, candidat AUR la alegerile europarlamentare din 2024.
„Mâncare românească! Asta vrem noi să mâncăm, nu greieri și insecte! E obligatoriu să ne protejăm de toată isteria care a cuprins în ultima vreme Parlamentul European! Cum?
Trimițând la Bruxelles un număr zdrobitor de mare de europarlamentari patrioți de la AUR.
Ca români, vrem să fim respectați atât în țara noastră, cât și în Parlamentul European! Vrem să avem dreptul de a mânca mămăligă din porumb cultivat de noi românii, pâine făcută din făină de grâu nu din greieri uscați, slănină din porcul crescut la noi în ogradă, ceapă din grădina noastră, lapte de la vacă nu lapte făcut din prafuri și lista poate continua.
Noi suntem și rămânem împreună cu românii până la capăt!
Vrem și cerem să ni se respecte dreptul dobândit prin naștere și anume, acela de a fi români!”, a transmis Simona Maria Petcu.