Iohannis face din PSD o anexă: rotativa se anulează
Greva profesorilor a dat peste cap planurile lui Marcel Ciolacu de prelua frâiele Guvernului – rotativa se amână. Nicolae Ciucă a anunțat vineri, 26 mai, că nu își va depune mandatul până la rezolvarea crizei din educație.
„Azi ar fi trebuit să-mi depun mandatul în condiții în care situația se menținea în echilibru. După discuții pe care le-am avut la nivelul coaliției, am decis să continuăm dialogul cu sindicatele din învățământ si să menținem acest dialog astfel încât să găsim soluții În acest moment, nu ne putem asuma ca printr-o măsură unidirecțională sa dezechilibrăm întreg bugetul de stat”, a arătat Ciucă.
Ciolacu: Cea mai potrivită decizie
Primul ministru, Nicolae Ciucă, a declarat că partidele din coaliție recunosc nevoia de ridicare a nivelului de salarizare din educație și că speră ca, într-un final, să se ajungă la o soluție.
„În acest moment, făcând apel la rațiunea tuturor cadrelor didactice, nu ne putem asuma să dezechilibrăm tot bugetul de stat.”
La rândul lui, președintele PSD, Marcel Ciolacu, cel care urmează să preia funcția de premier, a spus că amânarea depunerii mandatului lui Nicolae Ciucă până la rezolvarea grevei profesorilor este decizia cea mai potrivită.
„Consider că decizia luată de noi trei e una corectă, ne-o asumăm împreună, împreună vom continua să soluționăm cât mai repede această problemă, categoric legitimă.”