Curierul Românesc

Lilian Scripnic (AUR): S-a dat libera la furat. Legea care dezincriminează evaziunea fiscală cu un prejudiciu mai mic de 1.000.000 euro a fost adoptată, deși a fost contestată de opoziție

Deputatul AUR Lilian Scripnic a adus critici dure la adresa Parlamentului și a șefului statului pentru că au adoptat, respectiv promulgat, legea care dezincriminează evaziunea fiscală cu un prejudiciu mai mic de 1.000.000 euro, inițiată de coaliția PSD-PNL. Deputatul a subliniat că legea a fost promulgată, deși a fost contestată de opoziție și criticată de conducerea Parchetului European Anticorupţie.

În context, Lilian Scripnic și-a exprimat dezamăgirea față de modul în care judecătorii Curții Constituționale se lasă influențați de politic – CCR a susținut că legea în cauză face trecerea spre teoriile moderne ale Dreptului, care au ca obiectiv principal recuperarea prejudiciului, nu condamnarea făptașilor.

„Este frustrant şi dezamăgitor că unii dintre cei mai buni specialişti în drept, aduşi să lucreze în una dintre cele mai prestigioase instituţii, Curtea Constituţională, ajung să fie influentaţi politic şi să uite scopul pentru care lucrează, acela de a veghea la aplicarea şi respectarea prevederilor constituţionale, şi să dea interpretari de formate unor principii de drept. Practic, PSD şi PNL dau liber la furat, dar atenţie, numai dacă furi pentru ei sau împarţi cu ei.

Încurajează hoţia, dar vor să o ţină sub control prin oamenii numiţi politic la conducerea organelor de control fiscal. Media valorii prejudiciilor din sesizările penale, conform statisticilor, este majoritar între 400.000 şi 600.000 euro, iar ca urmare, această lege va scăpa de închisoare majoritatea evasioniştilor. Cei ce săvârşesc evaziuni de peste 1.000.000 euro sunt, în general, oameni deosebit de potenţi financiar şi cu enorm de multe conexiuni politice, fapt ce îi face aproape intangibili. Ca exemplu am să readuc în atenţia dumneavoastră cazul din Crevedia – Dâmboviţa. Aţi mai auzit ceva de ilegalitaţile făcute cu combustibili mutaţi ilegal în recipient, în mod neautorizat, pentru fraudare fiscală de baronii Doldurea şi Stângă? Fără să mai vorbim de răspunderea pentru explozie şi moartea oamenilor. Noi nu am auzit nimic”, a declarat deputatul.

Lilian Scripnic susține că prin această lege statul corupe mediul de afaceri, întrucât, antreprenorii cinstiți, împovărați de taxele și impozitele mari, vor fi tentați să facă evaziune fiscală 1.000.000 euro, ştiind că oricum nu fac puşcărie, mai ales când văd că se spetesc muncind şi prosperă doar statul.

Deputatul a atras atenția asupra faptului că în România legile să aplică tendențios și părtinitor. Or, ceastă lege le oferă oamenilor numiți politic la conducerea organelor de control fiscal putere şi o influență enormă asupra întreprinzătorilor.

„Practic, prin organele de control fiscal, la conducerea cărora sunt numiţi politic oameni de la PSD şi PNL, aceştia dobândesc aproape un drept de viaţă şi de moarte asupra antreprenorilor chiar şi numai dacă greşesc fără voie”.

În încheiere, Lilian Scripnic subliniază că aceste modificări legislative ar trebui imediat abrogate. „Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor insistă ca de urgenţă aceste modificări să fie abrogate, iar prevederile legale să fie rediscutate în comisiile de specialitate pentru adoptarea unor prevederi într-o formă nouă, în concordanţă atât cu legislaţia europeană, cât şi cu spiritul de dreptate, moralitate şi echitate socială al poporului român şi al Constituţiei României”.

Related Articles

Back to top button