În 2020, consiliile județene Iași și Neamț au irosit peste 10 milioane de euro pentru un spital mobil. Marius Ostaficiuc (AUR): Cineva trebuie să răspundă pentru modul în care a fost implementată această investiție
În 2020, la începutul pandemiei, autoritățile au avut liber la achiziții fără licitație timp de două luni, iar multe dintre aceste achiziții ridică semne de întrebare. La această categorie se încadrează și investiția de peste 10 milioane de euro făcută de Consiliul Județean Iași și Consiliul Județean Neamț pentru a cumpăra un mobil în vederea tratării pacienților de Covid-19.
Marius Ostaficiuc a precizat că achiziția făcută de cele două consilii a avut multe nereguli, au apărut întârzieri de livrare a echipamentelor, iar procurorii au deschis anchete. În prezent, cele câteva zeci de containere zac pe un câmp din comuna Lețcani și la fel de grav este este faptul că autoritățile nu și-au recuperat niciodată banii. Deputatul AUR a afirmat că autoritățile trebuie să găsească rapid o soluție pentru ca acele containere să nu ruginească de tot pe câmpul de la Lețcani.
„Cineva trebuie să răspundă pentru modul cum două consilii județene au implementat această investiție. Soluția finală a fost conservarea acestor echipamente medicale și darea în administrarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care nu poate face altceva decât să-l țină cu ușile ferecate. Astfel, toate aceste echipamente au început să se degradeze, iar containerele să ruginească la propriu. Se dorește o relocare a acelor containere pe un teren al ISU, însă costurile de mutare sunt prea mari, conform ultimelor informații. În aceste condiții, vom rămâne în continuare cu acele containere pe câmpul de la Lețcani”, a subliniat parlamentarul.
Parlamentarul ieșean a subliniat că trebuie depuse toate eforturile pentru a mai recupera ceva din paguba de milioane de euro nerecuperată. Autoritățile județene trebuie să găsească o cale pentru ca acele echipamente medicale să poată fi folosite și nu lăsate să ruginească.
„Astfel, Iașul va rămâne cu paguba de milioane de euro nerecuperată, iar comuna Lețcani și Consiliul Județean nu pot folosi nici măcar terenul pentru târgurile agricole, destinația inițială a zonei respective. Noul Consiliu Județean trebuie să ia taurul de coarne și să încerce să mai recupereze din paguba făcută în urmă cu patru ani. Acest spital nu trebuie lăsat să putrezească pe un câmp, într-o așa zisă conservare, iar echipamentele medicale din interior trebuie folosite acolo unde este nevoie acută. Sistemul medical românesc este deja într-o gaură fără fund, este plin de probleme și scandaluri. Dacă putem rezolva măcar această mică problemă, poate că atunci și pacienții vor avea de câștigat”, a mai spus Marius Ostaficiuc, deputat AUR Iași.