Ideea că autostrada Ploiești – Brașov se poate face în parteneriat public-privat arată că politicienii vorbesc prostii
Nici o autostradă nu s-a făcut în această formă în România și nici nu se va putea vreodată. De altfel sistemul actual de autostrăzi a fost gândit pe o plată globală anuală din moment ce statul român din banii românilor a construi autostrăzile. Nu poți fi impozitat de două ori, dar nici nu trebuie să plătim de două ori un lucru care deja ne aparține.
Distanța rutieră între Ploiești și Brașov este undeva la 70 de kilometri.
În Europa prețurile de construire a autostrăzilor variază între 3 milioane și 8 milioane pe kilometru în funcție de complexitate.
Luând în considerare datele de mai sus putem stabili că autostrada Ploiești- Brașov ar trebuie să ne coste maxim 560 de milioane de euro. Cam cât am dat pe 30 de avioane F16 vechi de vreo 40 de ani.
Luând în considerare că numai în ultimei doi ani guvernele USR și PNL, apoi PNL și PSD s-au împrumutat cu vreo 40 de miliarde de euro, putem spune că nu e mare lucru ca să identificăm chiar surse proprii pentru a putea construi acest drum.
Anual dăm pe pensii speciale aproximativ 2,5 miliarde de euro.
Deci, după cum vedem, bani sunt pentru construcția autostrăzii, numai voință de a nu fura trebuie să existe.