Europa se înarmează, românii plătesc. Securitatea militară devine prioritate, dar sănătatea și educația sunt lăsate deoparte
Într-o Europă tot mai tensionată geopolitic, Uniunea Europeană alege să pompeze miliarde în industria de armament. Banca Europeană de Investiții (BEI) a anunțat recent triplarea fondurilor dedicate apărării, ridicând plafonul la 3 miliarde de euro. România, ca stat membru, va contribui proporțional — cu sau fără beneficii reale. Notele de plată vor ajunge, ca întotdeauna, în buzunarul cetățeanului de rând.
În timp ce marile bănci europene semnează acorduri cu giganți ai industriei militare, precum Deutsche Bank, în România se discută despre tăieri bugetare în educație, reduceri de burse și limitarea sprijinului social. Se invocă „necesitatea austerității”, dar pentru apărare se găsesc imediat bani. Sute de milioane se vor duce spre armament, în timp ce spitalele se închid, școlile se degradează și drumurile rămân la stadiul de promisiuni electorale.
Această repoziționare strategică a Uniunii Europene — unde securitatea militară este declarată „obiectiv central” — ridică o întrebare fundamentală: ce înseamnă, de fapt, siguranța cetățeanului? E mai sigur un român care are tancuri în țară, dar nu are acces la un medic? E mai protejat un copil dintr-un sat fără internet, dar cu un buget militar crescut în capitală?
România este prinsă într-o ecuație profund nedreaptă. Nu are o industrie de apărare competitivă care să atragă aceste fonduri europene, dar va contribui din plin la ele. Nu stabilește prioritățile, dar le va plăti. În timp ce țări precum Franța sau Germania vor beneficia direct de sprijinul financiar pentru industriile lor militare bine dezvoltate, România va achita nota — fără să primească înapoi decât discursuri despre „solidaritate europeană”.
Nici liderii politici români nu par să conteste direcția impusă. PSD, PNL și USR susțin la unison creșterea bugetelor pentru apărare, dar evită să discute despre spitalele regionale care nu se mai construiesc, despre profesorii care pleacă din sistem sau despre tinerii care părăsesc țara din lipsă de oportunități.
În numele unei securități abstracte, riscăm să pierdem tocmai ceea ce dă stabilitate reală unei societăți: sănătatea publică, educația, infrastructura și coeziunea socială. Europa investește în arme, dar nu trebuie să uităm: tancurile nu vor învăța copiii să citească, nu vor opera bolnavii și nu vor asfalta drumurile.
România trebuie să decidă ce fel de securitate își dorește. Una definită de achiziții militare, sau una construită pe baza unei vieți decente pentru fiecare cetățean?
