George Simion, singurul reprezentant oficial al României la ceremonia de învestire a președintelui Poloniei, Karol Nawrocki: „Polonia – un exemplu de urmat pentru România”
Liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a efectuat miercuri, 6 august, o vizită în Varșovia, unde a participat la ceremonia oficială de învestire a noului președinte al Poloniei, Karol Nawrocki. Simion este singurul oficial român prezent la acest eveniment de rang înalt, fapt care subliniază relațiile tot mai apropiate dintre mișcările conservatoare din Europa Centrală și de Est.
Karol Nawrocki, susținut de partidul conservator Lege și Justiție (PiS), preia funcția de președinte după două mandate succesive ale lui Andrzej Duda. Nawrocki este cunoscut pentru orientarea sa pro-suveranistă și pentru apropierea de valorile promovate de lideri precum Donald Trump.
Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, George Simion a marcat solemnitatea momentului printr-o formulare simbolică:
„Azi a depus jurământul noul președinte al Poloniei! C-așa-i lumea trecătoare, Unul naște altul moare, Lume, soro lume.”
Într-o declarație oferită presei române, liderul AUR a evidențiat diferențele majore dintre parcursul Poloniei și cel al României, atribuindu-le calității guvernării conservatoare de la Varșovia.
„Am pornit de la același nivel, dar Polonia a știut să își aleagă direcția. Guvernarea Lege și Justiție a făcut diferența. În opt ani, și-au pus oameni competenți, loiali interesului național, au construit, au occidentalizat țara fără să-și piardă identitatea.”
Simion a remarcat și faptul că Polonia și-a păstrat companiile strategice sub control național, spre deosebire de România, unde numeroase active importante au fost cedate.
„Polonezii au păstrat coloana vertebrală economică – de la compania petrolieră Orlen până la sistemul lor bancar. Azi vedem firme poloneze puternice în România, dar nu invers. Este clar că modelul lor funcționează. Este o guvernare conservatoare, identitară, de succes.”
Noul președinte, Nawrocki, va continua direcția asumată de Andrzej Duda, inclusiv implicarea Poloniei în inițiative regionale precum Inițiativa celor Trei Mări – un proiect de cooperare strategică între țările din Europa Centrală și de Est, susținut și de AUR.
În ceea ce privește relațiile dintre România și Polonia, în contextul în care președintele român l-a susținut pe contracandidatul lui Nawrocki, George Simion a adoptat un ton conciliant:
„Vom avea relații bune cu Polonia. Este în interesul nostru să întărim colaborarea regională și să contribuim activ la proiectele comune.”
Prezența lui George Simion la învestirea lui Karol Nawrocki este văzută ca o recunoaștere internațională a poziției sale în cadrul curentului conservator din Europa. Totodată, participarea sa semnalează o dorință clară de consolidare a legăturilor între partidele suveraniste din regiune și o viziune comună asupra viitorului Europei, bazată pe suveranitate, identitate națională și apărarea interesului propriu.





