George Simion (președinte AUR): „Domnul Ilie Bolojan trebuie să ne comunice, clar, care sunt cheltuielile noului aparat guvernamental!”
În contextul în care Guvernul Bolojan impune măsuri severe de austeritate ce afectează profund populația – prin reduceri de sporuri, tăieri de posturi și blocaje instituționale – liderul AUR, George Simion, a adresat o interpelare fermă premierului, cu un scopul foarte clar: transparență totală în ceea ce privește cheltuielile generate de noua structură guvernamentală și justificarea unui aparat de stat supradimensionat, menținut în paralel cu apelurile ipocrite la „solidaritate națională”.
Simion solicită în interpelare cifre concrete și clarificări privind funcțiile, salariile și beneficiile acordate vicepremierilor, secretarilor și subsecretarilor de stat – elemente esențiale pentru a înțelege dacă actuala conducere acționează în interesul cetățeanului sau al clientelei politice.
„Domnule Prim-ministru,
Campania electorală și minciunile promovate ani la rândul de guvernele PSDPNL-UDMR și, mai nou, de USR și grupul minorităților naționale, pentru a masca incompetența majoră a guvernărilor, au atins o nouă limită a absurdității intitulată”solidaridate” – practic, cei jefuiți, românii, după noile decizii ale coaliției, vor trebuisă fie solidari cu hoții, adică, tocmai cu clasa politică din arcul guvernamental, scrie președintele AUR, deputatul George Simion într-o interpelare adresată lui Ilie Bolojan și preluată de Romanian Global News.
Din 23 iunie, România are, în numele ”solidarității”, desigur, un nou guvern girat și cu membri din PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților. Iar o primă dovadă a ”solidarității” sistemului cu cetățenii care îl subvenționează prin taxe și impozite a constat în numirea a 5 vicepremieri! Aceasta este „reforma” promisă – mai multe funcții, mai mulți bani pentru politicieni, zero soluții pentru oameni!
Încă nu s-a spus nimic despre reducerea numărului de parlamentari, despre eliminarea pensiilor speciale, nicio intenție de a comasa primăriile sau de a reduce cheltuielile publice. În noua viziune guvernamentală, privilegiile clasei politice trebuie să rămână intacte!
În schimb, domnule ministru, vor fi mărite taxele și impozitele, iar domeniile care vor avea cel mai mult de suferit vor fi HoReCa și construcțiile, adică exact acolo unde se mai muncește și se mai creează valoare.
Având în vedere cele expuse, domnule prim-ministru, vă rog să îmi comunicați, pentru anul în curs, următoarele:
- Care sunt cheltuielile aferente funcțiilor de vicepremier din Guvernul
României, respectiv, pentru domnii Marian Neacșu, Tánczos Barna, Michael Dragoș Anastasiu, Marian-Cătălin Predoiu, Liviu-Ionuț Moșteanu – specificându-mi, pentru fiecare cabinet în parte: numărul de angajați, funcțiile ocupate, nivelurile de salarizare, sumele prevăzute pentru deplasări interne și externe, combustibil, diurne, cazare, protocol - În ceea ce privește secretarii de stat – numărul total al acestora, nivelul de salarizare, sumele prevăzute pentru deplasări interne și externe, diurnă, cazare, protocol. De asemenea, pentru fiecare cabinet de secretar de stat – numărul de angajați, funcțiile ocupate, nivelurile de salarizare, sumele prevăzute pentru deplasări interne și externe, combustibil, diurne, cazare, precum și câți dintre aceștia – secretari de stat ori angajați ai cabinetelor secretarilor de stat – fac parte din consiliile de administrație ale unor companii de stat și sumele primite în urma participării la ședințele aferente.
- În ceea ce privește subsecretarii de stat – numărul total al acestora, nivelul de salarizare, sumele prevăzute pentru deplasări interne și externe, diurnă, cazare, protocol. De asemenea, pentru fiecare cabinet de subsecretar de stat – numărul de angajați, funcțiile ocupate, nivelurile de salarizare, sumele prevăzute pentru deplasări interne și externe, combustibil, diurne, cazare, precum și câți dintre aceștia – subsecretari de stat ori angajați ai cabinetelor subsecretarilor de stat – fac parte din consiliile de administrație ale unor companii de stat și sumele primite în urma participării la ședințele aferente.
- Situația pentru anul 2024 în ceea ce privește cerințele anterioare, de asemenea, defalcat, pentru fiecare viceprim-ministru, secretar și subsecretar de stat”, a încheiat George Simion interpelarea.
Va răspunde premierul Ilie Bolojan?