George Simion: oamenii care primesc 1.500 de lei sunt la muncă, dar directorii de la stat nu vin la muncă. Am fost la ANRE: nimeni
Președintele AUR George Simion a fost la STB, Poșta Română și la ANRE. A făcut acest lucru în această dimineață: nici un director nu era la muncă, deși primesc salarii de peste 10.000 de euro.
„Angajații câștigă câte 1.500 de lei pe lună, marea lor majoritate au primit facturile mărite, nu au din ce să trăiască. În acest timp directorii de la companiile de stat nu vin la muncă. Voi merge în această perioadă la toate instituțiile statului.
Români, nu îi mai răbdați, ieșiți în stradă, protestați. Dacă nu facem acest lucru atunci nu e bine.
Îmi spune lumea să nu mai fiu așa agresiv, dar ce să le fac la acești hoți? Trebuie să ieșim mii, zeci de mii în stradă. Dacă nu facem acest lucru suntem proștii-proștilor. Este timpul să ne revoltăm români căci ăștia ne calcă pe cap, iar alții spun de mine că sunt violent.
” a scris George Simion.