Curierul Românesc

George Badiu(AUR): Resursele țării sunt ale românilor. AUR va denunța contractul încheiat cu OMV

George Badiu consideră că resursele naturale ale României au fost vândute aproape gratis unor companii străine. Astfel, românii în loc să se bucure de beneficiile acestor bogății naturale, ajuns să plătească prețuri mari fără nicio justificare.

„Dacă ne gândul la petrolul și gazele naturale ale României, nu putem uita modul în care s-a vândut tot ce înseamnă exploatare de petrol în România către OMV sau modul în care s-au oferit aproape gratis gazele naturale altor companii străine. Suntem în punctul de a cumpăra de la unguri gaze naturale, ceea ce este un nonsens”, a declarat Badiu.

„În momentul în care AUR va ajunge la putere, va pune punct acestei bătăi de joc. Vom denunța contractul încheiat cu OMV pentru că petrolul românesc și rafinăriile noastre trebuie să rămână în proprietatea poporului român, iar gazele naturale din Marea Neagră vor fi explotate în interesul nostru”, a mai spus candidatul AUR.

Related Articles

Back to top button