Curierul Românesc

George Badiu (AUR): Am votat în Parlament împotriva „donării” sistemului Patriot către Ucraina

Alianța pentru Unirea Românilor a fost singurul partid care a votat împotriva adoptării proiectului de lege privind donarea unui sistem de rachete sol-aer PATRIOT către Ucraina, a afirmat deputatul AUR George Badiu. Domnia sa a precizat că partidul AUR nu poate susține un demers ce are drept consecințe slăbirea capabilității de apărare a României.

„Am votat în Parlament împotriva donării sistemului antirachetă Patriot către Ucraina. Ajunge cu prosteala, ajunge cu milogeala la Înalta Poartă, indiferent dacă Poarta asta e la Stambul, la Moscova, Washington, Bruxelles sau în altă parte!”, a declarat George Badiu, cu mențiunea că nici măcar șefii armatei nu sunt de acord cu această donație.

Deputatul i-a avertizat pe guvernanți că ar trebui să învețe din greșelile trecutului pentru a evita să facă aceleași greșeli:

„Înainte de al Doilea Război Mondial, niște conducători corupți au cumpărat arme necorespunzătoare pentru armata română. Nimic nu se schimbă, ci istoria se repetă, iar oamenii ar trebui să învețe din pățaniile trecutului.

Doar de noi depinde dacă drumul României va fi cel corect sau va fi unul spre dezastru. Poate anul acesta trimitem trădătorii la pușcărie, nu în fruntea statului!”, a mai spus George Badiu.

Related Articles

Back to top button