Fondul de Garantare a Asiguraților este locul unde s-a întâlnit hoțul cu prostul
FGA-ul este un pui al ASF-ului unde pilele unor politicieni sau ale unor persoane cu funcții importante din ASF au decis sa creeze noi locuri de muncă bine plătite, pentru că e frumos ca banii să rămână in familie.
FGA se ocupă de cadavrele firmelor de asigurări devalizate de acționari sub protecția marii familii numită Autoritatea de Supraveghere Financiară, notează Puterea.
Iar corupția și incompetența din ASF și FGA o vede orice locuitor al acestei țări, mai puțin procurorii de la DNA care sunt preocupați să prindă polițiștii care primesc mită o pizza.
ASF a livrat în ultimii ani multe cadavre ale unor firme celebre care vindeau hârtii sub denumirea de polițe RCA, garantate de către ASF. Amintim Astra Asigurări a lui Dan Adamescu, Carpatica Asig a sibianului Carabulea, City Insurance a lui Dan Odobescu – cumnatul lui Adrian Năstase, și a celebrului Euroins – firma deținuta de un grup dubios din Bulgaria cu ramificații puternice în Rusia. Schema este simplă: asigurătorul este lăsat câțiva ani să fure protejat de conducerile ASF, după care tot ASF îi cere și obține de la instanță falimentul, astfel încât acționarii societăților de asigurări nu pot fi trași la răspundere, vina fiind a ASF, care la rândul ei are protecție de la multe servicii de forță din România, dar mai ales de la Parlamentul României, cel care ar trebui să intervină imediat, fiindcă ASF se află sub control parlamentar.
Doar paguba ultimelor 2 companii de asigurări care au intrat în faliment (City Insurance și Euroins) este estimată la 3 miliarde de euro conform CITR!
Auziți, domnule Ciolacu?
3 miliarde de euro au creat pagubă niște șmecheri care au cumpărat protecție de la ASF, Oficiul împotriva spălării banilor și de la alte instituții de forță.
Cei din ASF sunt primii responsabili, și cu toate astea sunt în funcții și își acordă prime de performanță, primă de ziua ASF-ului, asta pe lângă majorările de salariu, ASF având protecția Parlamentului.
Nicu Marcu, președintele ASF, omul susținut de către PNL și PSD pentru această funcție, și-a majorat salariul cu 32% doar în ultimul an, ajungând să încaseze lună de lună peste 20.000 de Euro + diverse prime. Chiar și Președintele Franței sau al Americii sunt invidioși pe Nicu Marcu.
Dl. Nicu Marcu s-a gândit în vara asta să își planteze un om de-al lui în conducerea FGA, în persoană Ancăi Verescu, o simplă juristă, dar fina directorului juridic al ASF, Mădălina Mușat.
Pentru postul de director general al FGA, retribuit cu aproape 10.000 de euro pe lună, au intenționat să candideze și alte persoane cu experiență din FGA, dar aceștia au fost convinși într-o discuție tete a tete cu Nicu Marcu, că dacă ar candida și-ar pune în pericol locurile de muncă. Au fost rapid convinși să își retragă dosarele de candidatura la șefia FGA, așa că la concurs s-a prezentat doar protejata penelistului Nicu Marcu, și, conform înțelegerii, fiind singura candidată, a și câștigat. DNA ar putea să cheme foștii candidați să îi întrebe de ce au renunțat să mai candideze. Va face asta DNA ?
După preluarea funcției de conducere a FGA, Anca Verescu a făcut două lucruri:
În primul rând, să îl angajeze pe tânărul de 59 de ani, George Voinescu, fost general SRI și fost șef de cabinet al președintelui ASF, Nicu Marcu, până în 31 August 2023. Generalul Voinescu va ocupa la FGA poziția de consilier al directorului.
A două decizie importantă luată de protejata lui Nicu Marcu a fost să meargă în concediu, că e păcat să începi noul job de director general al FGA fără un binemeritat concediu. Anca Verescu, înainte de a ocupă această funcție, a lucrat unde oare? Sigur, ca juristă la ASF, fiind subalterna Mădălinei Mușat, director juridic al ASF și nașa Ancăi Verescu.
În episodul următor vom prezenta intervențiile care au avut loc la FGA, astfel încât banii de despăgubiri pe care românii îi așteaptă de mulți ani de zile de la Euroins și City Insurance, au fost încasați cu prioritate de anumite companii, apropiate de Nicu Marcu și de vicepreședintele sectorului de asigurări din ASF, Cristian Roșu, dar și de apropiați din conducerea FGA. De asemenea, vă vom prezenta cum FGA face praf sute de mii de euro pe lună din banii românilor, plătind angajați cu 5.000 de Euro/lună/angajat, ca aceștia să facă banale tabele excel privind plata restituirilor de primă RCA la City și Euroins, calcule banale aritmetice care pot fi făcute de orice student pe salarii de 10 ori mai mici, asta în timp ce sute de mii de români așteaptă ca inginerii de daune să le soluționeze și plătească despăgubirile datorate de ani de zile de FGA.
Sursa Puterea