Curierul Românesc

Efectele Pandemiei Coronavirus, ordonanțele şi influența politicului asupra Pieței Imobiliare din România

Starea de urgenţă instituită pe plan naţional în contextul răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus nu a avut, până în momentul de faţă, un efect tranşant asupra preţurilor de pe piaţa rezidenţială, conform indicelui imobiliare.ro prețul a crescut cu 1,8% până la începutul lunii martie (1,6% în februarie).

Suma medie solicitată pentru un apartament, fie el vechi sau nou, a ajuns, astfel, la 1.391 de euro pe metru pătrat util la sfârşitul lui martie (faţă de 1.367 de euro pe metru pătrat în februarie).

Menţinerea unei traiectorii ascendente a preţurilor în actualul context de piaţă poate fi pusă atât pe seama inerţiei ce caracterizează, în general, atât piaţa imobiliară, cât şi economia per ansamblu. Totodată, de notat este şi faptul că efectele evenimentelor din plan social au început să fie resimţite în piaţă abia în a doua parte a lunii martie 2020.

De remarcat este, totuşi, că Bucureştiul face notă discordantă în rândul marilor centre regionale monitorizate constant de proimo.ro cu ajutorul analizeimobiliare.ro, aici fiind consemnate ieftiniri luna trecută – în aceste oraşe preţurile au scăzut, însă, şi în februarie.

În Bucureşti, pe tot parcursul lunii martie, apartamentele disponibile spre vânzare au cunoscut o scădere de 3,4%, de la o medie de 1.444 de euro pe metru pătrat util, până la 1.395 de euro pe metru pătrat. Pretenţiile vânzătorilor s-au diminuat pe ambele segmente de piaţă analizate, însă într-o măsură diferită: locuinţele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,7%, de la 1.373 de euro pe metru pătrat la 1.363 de euro pe metru pătrat, în vreme ce unităţile locative nou-construite au cunoscut un recul de 5,8%, de la 1.503 la 1.416 euro pe metru pătrat util.


Mentionez ca tendința graficelor sunt în scădere graduală, estimăm o scădere de 3% pană la sfârşitul lunii aprilie.


Frica generată de noul Coronavirus, a panicat cumpărătorii şi a inhibat cererea, scăzând dramatic vizualizările pe site-urile de profil cu 52%, ceea ce a făcut ca şi numărul de clickuri per anunț să scadă la 48%, conform analizeimobiliare.ro, ceea ce demonstreză apetitul scăzut al românilor pentru cumpărare de produse imobiliare.
Acesta scădere bruscă a cererii, denotă faptul că oamenii s-au concentrat atenția în această perioada de panică națională şi globală pe asigurarea nevoilor de bază, conform piramidei lui Maslow, şi anume, pe asigurarea de bunuri de primă necesitate, alimente de bază, securizarea sănătății individuale şi conservarea în familie, mai ales şi obligați de ordonanțele militare din ultimele 2 luni să stea în casă.

Paradoxal este că frica de efectele ordonanțelor militare, adică frica de amenzile poliției române foarte mari, în multe cazuri fiind mai mare decât frica de infectare cu acest nou corona virus, ținând românii în case.

Tendințele în materie de imobiliare sunt în scădere certă, la această scădere contribuie statul prin blocarea economiei, şi a influenței politicului asupra economiei în general, ceea ce a afectat grav piața de profil şi nu numai, efectele ordonanțelor deja incep sa se simtă, ca şi majoritatea experților financiari şi a oamenilor de afaceri consider că recesiunea abia începe
şi va fi mai mare decât cea din 2007-2008.
Pe de altă parte unii din liderii de agenții imobiliare notabile din Bucureşti şi din țară, din frica de nu-şi pierde echipa, şi pentru a dilua panica generată în ultimele luni, sunt rezervați în declarații şi transmit mesaje de încurajare clienților şi agenților, de adaptare a serviciilor imobiliare la posibilele schimbări majore ale pieței.

Ciprian Ciubuc este inginer, specialist imobiliar şi antreprenor român. Militează pentru creşterea calitāții vieții românilor prin dezvoltarea infrastructurii, construcția de produse imobiliare la standarte occidentale şi prestarea de servicii excepționale în România prin educația continuă.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button