Dumitrina Mitrea (AUR): Cât timp PSD și PNL se află la guvernare, România nu va avea creștere economică. Românii trebuie să scape de acești neaveniți care ne conduc
Deputata AUR Dumitrina Mitrea atrage atenția asupra situației dificile din punct de vedere economic în care se află țara noastră și avertizează că șansele ca prețurile să scadă anul acesta sunt foarte mici. De vină sunt PSD și PNL care au ales să guverneze pe datorie și care n-au fost capabile să acceseze nici măcar 10% din PNRR și din fondurile europene alocate pentru acest ciclu bugetar.
„România a început anul acesta cu un deficit bugetar de două ori mai mare decât s-a previzionat inițial. Se pare că planificarea bugetară de anul acesta nu s-a aliniat cu veniturile și cheltuielile reale ale țării, iar elaborarea bugetului s-a dovedit una incorectă. În cursul anului trecut, Guvernul a indus în eroare Comisia Europeană, transferând o parte semnificativă a cheltuielilor în anul 2024. În aceste condiții, este foarte probabil ca deficitul bugetar să atingă un procent de 7-8% în 2024, iar dacă investițiile vor fi suspendate, această decizie ar avea un impact negativ, pentru că nu se anticipează nici implementarea reformelor și nici reducerea numărului de instituții publice. Din Planul Național de Redresare și Reziliență și din fondurile europene alocate pentru actualul ciclu bugetar, guvernul nu a fost în stare să acceseze nici măcar 10%”, a afirmat deputata, care a punctat că guvernanții au fost mai degrabă preocupați să își plaseze oamenii de partid în ministere, în loc să angajeze profesioniștii.
Chiar dacă în prezent România are cea mai mare rată a inflației din UE, preocuparea partidelor PSD și PNL este comasarea alegerilor și securizarea funcțiilor. Iar pentru a-și asigura încă un mandat, alianța recurge la creșterea datoriei naționale, care pune în pericol sistemul privat și așa destul de fragil
„Reformele necesare sunt frecvent amânate prin împrumuturi succesive. Drept urmare, nu există motive să anticipăm o scădere a prețurilor, ci dimpotrivă, ne așteptăm să crească prețurile și mai mult. Tendința de finanțare a deficitului prin creșterea datoriei și neglijarea reformelor structurale necesare nu face decât să submineze stabilitatea economică a țării și să pună presiune asupra sectorului privat”, a mai spus deputata.
Dumitrina Mitrea subliniază că, pentru a inversa această tendință și a pune bazele unei creșteri economice solide, „este necesar ca anul acesta Nicu și Marcel să plece acasă împreună cu armatele lor de incompetenți care au distrus România și i-au desconsiderat pe români. Anul acesta, în 2024, românii trebuie să scape de acești neaveniți care conduc țara noastră”.