Demisia lui Anastasiu nu este suficientă: toți politicienii cu probleme de integritate ar trebui să-i urmeze
Demisia lui Dragoș Anastasiu din funcția de vicepremier a fost prezentată publicului ca un gest de onoare, un exemplu de „asumare morală” într-un guvern care promite reformă și integritate. Realitatea e, însă, alta. Anastasiu a plecat nu pentru că moralitatea i-ar fi dictat-o, ci pentru că devenise o vulnerabilitate de imagine. Nu a fost un început de epurare morală, ci doar o operațiune de cosmetizare politică.
Dacă integritatea ar fi fost regula și nu excepția, atunci în același pachet de „curățenie” ar fi trebuit să plece și Marian Neacșu. Vicepremier PSD, condamnat definitiv în 2016 pentru conflict de interese, Neacșu rămâne bine-mersi în funcția sa, cu susținerea tacită a unui sistem care recompensează obediența și continuitatea, nu competența sau etica.
În cazul lui Anastasiu, vina era clară: o condamnare cu suspendare pentru dare de mită. Șocul public a fost gestionat rapid, cu o demisie orchestrată și un discurs despre „valori”. Dar ce facem cu Neacșu? Fapta e tot penală, verdictul la fel – condamnare definitivă – iar funcția ocupată, mult mai influentă și de durată. Spre deosebire de Anastasiu, care a fost o piesă interschimbabilă în mecanismul de guvernare, Neacșu face parte dintr-o rețea veche, profundă, conectată la toate straturile puterii politice. De aceea nu pleacă. De aceea nici nu se discută despre plecarea lui.
Această dublă măsură arată, de fapt, cât de departe suntem de ideea de guvernare curată. Când etica se aplică doar celor slabi sau nou-veniți, nu mai e etică, e doar strategie de PR. Când condamnările penale nu te împiedică să ajungi vicepremier, ci doar îți cer să ai susținerea potrivită, atunci mesajul transmis societății este unul clar: nu legea contează, ci conexiunile.
Dan Bucura a punctat perfect, într-un comentariu acid: dacă Anastasiu a plecat pentru că o condamnare penală nu poate fi compatibilă cu o funcție de vârf în stat, atunci și Neacșu trebuie să plece. Nu mâine, nu după o „reevaluare internă”. Azi. Altfel, tot discursul despre integritate rămâne o glumă proastă spusă de oameni care știu că nu trebuie să-și dea demisia, pentru că sunt prea valoroși pentru sistemul care i-a creat.
Din păcate, nu e vorba doar de Neacșu. Sunt zeci de politicieni în funcții-cheie cu dosare, condamnări, probleme de integritate. Dar pentru ei nu există conferințe de presă, discursuri cu ochii în lacrimi sau promisiuni de „resetare”. Pentru că ei nu sunt simpli accidentați de imagine, ci piloți de cursă lungă ai sistemului. Iar sistemul nu-și abandonează oamenii decât dacă devin inutilizabili.
Până când nu vom vedea o regulă simplă – fără penali în funcții publice, indiferent de partid, influență sau istoric – orice demisie va fi doar un artificiu. Iar integritatea, o etichetă decorativă, aplicată selectiv, ca un sticker pe un produs stricat.
