Dați drumul la economie. Construcțiile, transporturile și producția de autoturisme sunt esențiale
România are nevoie de un plan de revenire la normalitate și pentru acest lucru este nevoie de măsuri de stimulare a economiei naționale. Banii trebuie investiți cu cap, așa puțini cum sunt, dar fără interes din partea clasei politice degeaba.
Construcțiile reprezintă principalul sector al economiei naționale. Antreprenorii ce și-au continuat activitatea au nevoie de perspectivă pentru vânzarea produselor în care investesc. Tocmai de aceea programele de tip „prima casă” trebuie continuate și îmbunătățite. Inclusiv statul trebuie să intervină cu pachete de achiziție de locuințe la preț fix, impus, conform grilei notariale. Își va face astfel o rezervă proprie dar va regla automat și piața. În loc să ofere bani gratuit va da bani pentru producție.
Construcțiile înseamnă producție, transporturi și energie. Peste 90% din materialele de construcții se produc în România: cărămida, cimentul, agregatele, lemnul, gletul și până la bitumul pentru drumuri. Aceste materiale se transportă în interiorul țării și automat se stimulează consumul energetic.
Nu dai drumul doar la o ramură a economiei naționale ci la toate.
Transportatorii au și ei nevoie de ajutor. Prea mult condiții sunt puse celor care asigură sângele economiei naționale. Atestate peste atestate și reguli peste reguli. De asemenea impozitarea forței de muncă în domeniul transpoturilor este prea mare raportată la efortul depus de companii să țină prețurile jos și să fie competitive. Este de preferat la moment să îți înregistrezi compania în alte țări ale Europei deoarece cheltuielile cu personalul și licențele sunt în condiții cu mult mai bune. Se impune astfel o taxare simulară sectorului construcțiilor și reducerea TVA-ului la serviciile de transport, astfel încât să rămână mai mulți bani pentru investiții la adresa transportatorilor.
Construcțiile și transporturile înseamnă consum de energie, de la combustibili la cel electric pentru producție. Ori cele trei împreună fac mai mult de 80% din economia țării.
România este producător de autoturisme. Această ramură a economiei s-a baza mai ales pe export datorită importului masiv de mașini second-hand. Un program de tip „prima casă” trebuie pornit și pentru acest sector cu credite pe termen mai lung, cu garanții acordate de stat, cu dobânză subvenționată de stat care oricum își recuperează banii și cu TVA de maxim 5% pentru achizițiile de până în 10 000 de euro.
Există deci soluții simple pentru a ieși din această situație, însă statul trebuie să pornească acum. Pare că actuala clasă politică nu doar că nu vrea, dar nici nu poate să asigure o guvernare bună în interesul cetățenilor români și nu pentru binele marilor corporații.
Adrian Buzatu este un antreprenor român cu activitate în domeniul transpoturilor și construcțiilor